Educația sexuală în școli a fost aprobată. Iată care vor fi condițiile

2 min read
Educația sexuală în școli a fost aprobată. Iată care vor fi condițiile

Deputații au votat cu 224 voturi „pentru”, unul „contra” și 49 de abțineri, proiectul de modificare a legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului, stabilindu-se că în școli se vor derula programe de educație pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor, transmite Agerpres. 
Programele de educație sexuală în școli vor fi susținute începând din clasa a VIII-a, numai cu acordul scris al părinților.
Inițial, textul adoptat de Parlament se referea la programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară. Însă la reexaminare s-a specificat că sintagma „educație pentru viață, inclusiv educație sanitară”, îndepărtează textul de lege de principiul „promovării educației pentru sănătate” prevăzut în art. 3 lit. r) din Legea educației naționale nr.1/2011. Astfel că textul a fost reformulat: „derularea sistematică în unitățile școlare, începând cu clasa a VIII-a, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.”

Legea a generat dezbateri puternice în plen, deputatul AUR Alin Coleșa afirmând că ”avem nevoie de libertate, nu de ideologie, avem nevoie de libertatea de a ne alege cum ne creștem copiii. Nu avem nevoie de masturbarea copiilor, de ideologie de gen, de avorturi la adolescenți, de sexualizarea lor într-un cuvânt. O astfel de educație ar trebui să aibă la bază niște concepte sănătoase, ar trebui să fie încurajați să diminueze nevoia de atracție fizică prin promovarea sportului, tot felul de pericole care există în mediul digital legate de aceste aspecte”. 
În replică, deputata USR Simina Tulbure a reamintit că România se află pe primul loc la numărul de mame minore în UE și avem nevoie de educație sexuală în școli. „Trebuie să vorbim acum despre educația sexuală, nu sanitară.

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.