Fermier rămas infirm după ce o combină agricolă i-a secționat picioarele | AGROINTEL.RO

2 min read
Fermier rămas infirm după ce o combină agricolă i-a secționat picioarele | AGROINTEL.RO

Angelica Lefter
– 2 decembrie 2021 17:21

Foto: stiripesurse.ro

Accident cumplit în câmp! Un fermier, de 54 de ani, care efectua lucrări agricole a rămas fără ambele picioare, după ce membrele inferioare i-au fost prinse într-un utilaj agricol.Evenimentul s-a petrecut joi – 2 decembrie, pe un teren din localitatea Ştefan cel Mare, județul Neamț, potrivit stiripesurse.ro.Imediat la fața locului au sosit pompierii şi paramedicii și au găsit victima cu ambele picioare prinse în partea din faţă a combinei agricole, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamţ, locotenentul Irina Popa.”Victima a fost extrasă în stare de conştienţă şi predată echipajului SMURD TIM pentru acordarea îngrijirilor medicale. După stabilizarea victimei, echipajul SMURD a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ. În urma evenimentului, persoanei i-au fost secţionate ambele membre inferioare”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar din primele cercetări reiese că bărbatul și-ar fi prins picioarele în mecul combinei.”Din cercetările preliminare efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Girov, efectua lucrări pe un teren agricol din localitatea Ştefan cel Mare şi-ar fi prins membrele inferioare în melcul combinei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Neamţ, subcomisarul Ramona Ciofu.Cercetările în acest caz continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, pentru stabilirea, cu exactitate, a circumstanţelor în care s-a produs evenimentul.

 » sursa: www.agrointel.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.