Fetiță găsită după 6 ani de la dispariție, datorită unui documentar de pe Netflix

2 min read
Fetiță găsită după 6 ani de la dispariție, datorită unui documentar de pe Netflix

Serialul „Unsolved Mysteries” de pe Netflix și-a propus să aducă în atenția publicului internațional cazurile nerezolvate ale unor dispariții, printre care și cazul Kaylei Unbehaun. 
Fata a fost găsită de un bărbat care a urmărit episodul despre cazul ei, într-un centru comercial din Asheville, Carolina de Nord. Imediat ce a recunoscut-o, a sunat la poliție, precizează Digi24. 
Momentan nu se știu multe lucruri despre Kayla, pentru că aceasta a fost plasată sub protecția autorităților. 
În 2017, Kayla a fost răpită de mama sa, Heather Unbehaun, pe data de 7 iulie 2017. În urma divorțului de partenerul său, instanța a decis ca Heather are dreptul la vizite săptămânale, dar nu și la custodia fetiței. 
Când tatăl Kaylei s-a dus să își ia fiica de la casa mamei sale, a descoperit că acestea nu erau la locație. A alertat imediat autoritățile și de atunci, fata a fost declarată persoană dispărută.
În prezent, Heather a fost reținută de poliție. Centrul Național pentru Copii Dispăruți și Exploatați (NCMEC – abrevierea în engleză) este unul dintre cele mai mari ONG-uri pentru protecția copilului și s-a implicat activ în cazul fetei, la fel ca în mii de cazuri de copii dispăruți din SUA. La găsirea acesteia, unul dintre membrii a declarat că „suntem încântați de faptul că a fost găsită Kayla Unbehaun”.
Tatăl și-a exprimat, la rândul său, recunoștința față de toți cei care s-au implicat în găsirea fetei. 
„Sunt foarte bucuros că Kayla este în siguranță acasă. Vreau să mulțumesc Centrului Național pentru Copii Dispăruți și Exploatați și tuturor autorităților care au lucrat la cazul ei. Cerem să ne fie respectată intimitatea în acest nou început”, a spus el, ne spune aceeași sursă. 

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.