Fiul Danei Rogoz a împlinit 9 ani! Ce mesaj plin de emoție i-a transmis frumoasa mămică
2 min read„9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1… La mulți ani, Vlad! Ai adus atât de multă fericire în viață noastră, atât de multă emoție, atât de mult bine, frumos, curaj, magic, inedit, speranță, sens, că nu știu cum aș putea să îți mulțumesc vreodată pentru tot. Poate nu întâmplător te-ai născut pe 1 martie. Tu ești un copil ca o zi de primăvară, pe care toată lumea o iubește. Doar că noi avem șansa, alături și prin tine, să trăim această zi de primăvară în fiecare zi a vieții noastre, de 9 ani încoace. Te iubim infinit!”, a fost mesajul special transmis de Dana Rogoz pe Instagram.
Câteva ore mai târziu, Dana a revenit cu un alt mesaj pe rețelele de socializare, în care a povestit cum și-a sărbătorit fiul:
„Nu știu dacă mai sunteți treji la ora asta, dar eu vreau să las aici câteva rânduri scrise, înainte să se încheie această zi. Azi a fost ziua în care Vlad a împlinit 9 ani. Ziua în care și eu am împlinit 9 ani de când sunt mamă. O zi plină de emoții, de când ne-am trezit și până acum. L-am sărbătorit acasă, cu familia noastră, în mansardă încă în șantier. Dar știam că lucrurile astea sunt prea puțin importante pentru Vlad. El doar voia să ne aibă pe noi alături, să ne bucurăm pentru el, să fim toți în jurul tortului cântându-i „La Mulți Ani.” E foarte sensibil și bun omulețul acesta. Înțelege extrem de profund pentru vârsta lui multe situații ale vieții, iar discuțiile cu el sunt una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le trăiesc ca mamă. Să nu te schimbi, Vlad. Să nu îți fie teamă, atunci când simți că ești diferit și că vezi lucrurile altfel decât cei din jurul tău.