Florin Roman – cel care s-a lipit de scaunul din Parlament: „PNL şi PSD au dat cei mai buni specialişti în ministere” – 4media.INFO

2 min read
Florin Roman – cel care s-a lipit de scaunul din Parlament: „PNL şi PSD au dat cei mai buni specialişti în ministere” – 4media.INFO

Vicepreşedintele PNL, Florin Roman, a declarat miercuri seara că îşi doreşte un „armistiţiu” cu PSD astfel încât un nou guvern format de PNL să aibă „puteri depline timp de 6 luni de zile”. Roman a mai adăugat că pe funcţii ministeriale cei mai buni specialişti i-au dat, până acum, PNL şi PSD şi a insinuat că, pe de altă parte, USR a dat aventurieri pe post de miniştri.

”Eu cred că politicienii, indiferent din ce partid sunt, trebuie să asculte vocea oamenilor, iar oamenii sunt sătui de criza politică, iar pe fondul unei pandemii extrem de agresive şi a problemelor legat de intrarea în iarnă cu facturile majorate la utilităţi, oamenii aşteaptă de la clasa politică foarte multă responsabilitate, lăsarea orgoliilor deoparte şi un guvern cu puteri depline”, a declarat Roman.

Întrebat dacă se poate şi cu PSD la guvernare, Roman a răspuns: „Cu oricine doreşte să se pună în slujba acestei ţări atunci când ţara are nevoie de o clasă politică responsabilă. Eu personal m-am saturat de clişeele astea şi de orgoliile personale”, a reacţionat Roman.

„Vedeţi un guvern cu cei de la USR sau cu cei de la PSD, mai probabil?”, a mai fost întrebat Roman.

„Eu văd un Guvern cu oameni responsabili şi buni specialişti. Deocamdată, cei mai buni specialişti i-au dat PNL şi PSD pe funcţii ministeriale. Sunt mulţi aventurieri care spun că sunt şi buni miniştri, dar viaţa reală ne-a arătat altceva”, a declarat Roman referindu-se la cei din USR.

Navigare în articole

 » sursa: www.4media.info

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.