FURTUL PRIN ROTAȚIE – CRITICII.RO

2 min read
FURTUL PRIN ROTAȚIE – CRITICII.RO

Au încercat și au reușit pe perioada pandemiei să dea tun după tun. S-a terminat pandemia, a început războiul. Au încercat iarăși „băieții deștepți” să ne oblige să cumpărăm pastile pe baza de iod. Acum, prin Ministerul Educației vor să se îmbogățească și mai tare.

S-au terminat toate probleme din Educație, singura problemă rămasă erau tablele interactive. Nu contează că multe dintre școli se încălzesc cu lemne. Gândiți-vă cum se încadrează în peisaj aceste table lângă niste sobe antice. Avantajul elevilor. Nu pot sta prea mult la tablă că îngheață.

Mai rău este cu grupurile sanitate din curte. Până ajungi să iți satisfaci nevoile, se scurge toată materia. La materia școlară mă refer. Dar ce mai contează? Avem table interactive.

Vă imaginați copiii care locuiesc la zeci de kilometri depărtare de scoală din cauză că aceiași guvernanți care ne doresc binele au desființat foarte multe unități școlare? Sunt absolut convins că dimineața când pleacă de acasă abia așteaptă să ajungă la școală pentru putea beneficia de tehnologia de ultima modă.

Dar ce vă panicați așa? Ministrul Educației vrea să cumpere „doar” vreo 80.000 de table interactive. O nimica toată. Sigur că este nevoie de o modernizare, sigur că este nevoie de tehnologie în toate domeniile, dar când iți îngheață mucii în aer, când riști să faci pe tine până ajungi la toaleta din curte, nu se justifică o asemenea achiziție.

Legal vorbind, Educația trebuia să beneficieze de 6% din PIB. Va ajunge la 6% când nu vom mai avea Buget. 6% din zero, este tot zero. După matematica mea de baltă.

Imixtiunea politicii în Educație este în toate straturile. Acum nu mai poți angaja nici o femeie de servici dacă nu are afinități politice agreate. Profesorilor li s-a luat demnitatea. Programa este depășită. Nimeni nu cunoaște traseul educațional. Totul este haos. Lista poate continua.

Pe timpul „plandemiei”, s-au achiziționat niste tablete. Dacă aveai nevoie de ele joi, le deschideai de luni. Joi când le foloseai, nu puteai decât pentru vreo două ore. Dar nu foc continuu, ci cu pauze de câte o oră.

Și-au îndeplinit scopul. Cel mai „câștigat” a fost elevul. Nu învăța nimic.

Eu propun o altă variantă: să se monteze tabletele interactive în wc-ul din fundul curții. Îmbinăm utilul cu plăcutul

 » sursa: www.CRITICII.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.