„În fiecare zi trăiesc cu speranța că mâine războiul se va termina” – CRITICII.RO
3 min readValeria Shashenok este o tânără din Ucraina care arată în mai multe filmulețe cum i-a schimbat războiul viața. Tânăra, de profesie fotograf, a postat mai multe clipuri pe TikTok în care arată cum clădirile istorice din orașul ei au fost făcute una cu pământul și în locul lor au rămas mormane de moloz. De asemenea, Valeria arată cum este viața ei acum, trăind cu familia și câinele ei într-un buncăr, după ce casa în care locuia a fost distrusă de bombardamente.
Fotografa ucraineană Valeria Shashenok arată, prin filmulete scurte și texte ironice, atmosfera din Ucraina în vreme de război.
Ea trăiește în orașul Cernigău, unde bombardamentele rusești au ucis cel puțin 33 de civili și i-au distrus Valeriei casa. De aceea, tânăra și cu părinții săi trăiesc acum într-un buncăr. În adăpostul subteran , Valeria și-a luat și cățelușul, pe nume Tory, care a strârnit instant simpatia internauților.
Filmulețele postate de Valeria Shashenok au devenit virale peste noapte, având peste 60 M de vizualizări.
Cum e viața în vreme de război
Valeria arată clădirile distruse de Putin
Într-unul din clipuri Valeria se află pe străzile din Ucraina în timp ce sirenele se aud în fundal. În alte filmări tănăra fotografă arată străzile pustii și mormanele de moloz rămase în urma bombardamentelor rusești. În toate filmulețele sale, Valeria i se adresează direct lui Putin și îi „mulțumește” pentru distrugerile cauzate.
Într-un alt clip, Valeria arată cum este o zi tipică într-un buncăr.
Cățelul Valeriei, Tory
Într-un alt clip, Valeria arată cum poți face o cafea dacă nu ai curent electric. Mulţi ucraineni fiind în această situație în prezent.
De la imagini la viața reală
Filmulețele postate de Valeria au devenit rapid virale. Jurnaliștii au vrut să știe mai multe despre tânăra din Ucraina. În cadrul unui interviul acordat postului CNN, Valeria a transmis că misiunea ei să le arate oamenilor că războiul este real și că ea este martoră la dezastrul acestui război.
„În fiecare zi trăiesc cu speranța că mâine războiul se va termina, însă pe zi ce trece, lucrurile se înrăutățesc”, a transmits tânăra, pentru CNN.
Situația e tot mai rea pentru oamenii rămași în Ucraina
Sâmbătă, 12 martie, aproximativ 13.000 de ucraineni au fost evacuați prin coridoarele umanitare, aproape dublu față de ziua anterioară, a transmis vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuk. Însă, după cum a observat și Valeria, pe zi de trece, situația este tot mai critică și Putin nu renunță la planurile sale. Până acum, toate negocierile cu Putin au dat greș.
„Poate pot să vin în Statele Unite să lucrez ca un jurnalist TikTok. Oamenii trebuie să prețuiască libertatea. Este cel mai important lucru pe care îl avem”, a mai spus Valeria pentru CNN.
Sursa foto colaj: 15min.it