În urmă cu mulți ani, am auzit în biserica din sat o pildă pe care nu o pot uita până astăzi. Despre credință și trufie
3 min read
acum 8 ore
2020-12-29 07:00:00
Foto: Inquam Photos/ Ovidiu Dumitru MatiuCând am ajuns în faţa altarului Catedralei Sfântul Petru, după ce admirasem interioarele splendide, primul gând a fost să mă rog. Când am terminat, mi-am făcut cruce aşa cum o fac în biserica de la noi din sat. La fel s-a întâmplat în mai toate bisericile în care am intrat, în Roma sau aiurea, ortodoxe, catolice ori protestante.Duminica, de obicei, mergem la biserica din sat. De când cu pandemia şi fiindcă părintele nostru o lasă deschisă până seara târziu, mergem când nu mai e nimeni. Uneori, dacă suntem prin Piaţa Libertăţii, intrăm în Biserica Sfânta Ecaterina. E un loc plin de istorie, ascuns printre clădirile austriece din centrul istoric al Timişoarei. Acolo mergea şi bunica să se roage Sfântului Anton, marţea, dacă îmi amintesc bine. Duminicile venea întotdeauna, cu troleibuzul 15, fie vară, fie iarnă, să se închine la sfinţii din catedrala ortodoxă.
Recunosc că, atunci când mergeam, duminica, la slujbă, ajungeam mai pe sfârşite, cât să ne rugăm şi să ascultăm pildele pe care le spunea preotul. De obicei, erau despre smerenie, credinţă sau dragoste. Una dintre ele, care nu trata vreuna din aceste teme, mi-o amintesc încă foarte bine, deşi au trecut ani de când o auzisem.La poarta unei cetăţi stătea un bătrân înţelept şi numai el putea lăsa înăuntru pe cei care nu erau de acolo. Într-o zi, în faţa cetăţii se opri un nobil, cu o suită aleasă şi bogată. I-a spus bătrânului că vrea să se stabilească acolo, iar bătrânul l-a întrebat de ce şi-a părăsit cetatea lui. „Fiindcă acolo sunt oameni răi, avari, invidioşi, trufaşi!” i-a răspuns nobilul.„Dar nu ştiu ce cauţi pe aici, dacă ai tăi erau aşa, nici nu ştii cât de răi sunt cei de aici. Când te vor vedea atât de bogat, în prima noapte îţi vor fura toată averea.”
Bărbatul a plecat supărat mai departe.Înspre sfârşitul zilei s-a înfiinţat în faţa bătrânului un alt bărbat, mai modest şi fără alai. La fel, voia să se stabilească în acea cetate. Bătrânul i-a pus aceeaşi întrebare.„A trebuit să plec din cetatea mea fiindcă le-am greşit celor de acolo. Ei sunt oameni buni, credincioşi, generoşi, însă purtarea mea i-a supărat şi acum nu mai am curajul să îi privesc în ochi.”„Pofteşte înăuntru: în cetatea aceasta sunt oameni şi mai buni decât acolo de unde vii tu.”După ce tânărul acela a trecut de poartă, un negustor care auzise ambele discuţii i-a spus bătrânului:„Ar trebui să îţi fie ruşine! I-ai minţit pe amândoi.”
Bătrânul a zâmbit şi i-a răspuns:„Nu am minţit pe nimeni. Eu doar le-am răspuns după potriva fiecăruia fiindcă fiecare vede lumea aşa cum e sufletul său.”În ce mă priveşte, de-abia aştept să mai ascult pilde în biserica noastră din sat şi să mă rog în bisericile Romei.
