Incendiu puternic izbucnit la o fermă de animale – AGROINTEL.RO

2 min read
Incendiu puternic izbucnit la o fermă de animale – AGROINTEL.RO

Roxana Dobre
– 4 februarie 2022 10:46

Un incendiu devastator a cuprins o fermă în plină noapte. Mai mult animale au murit dar pompierii au reușit și să salveze peste 85 de vaci și oi.O fermă de animale din comuna Orelști, județul Vâlcea, a fost cuprinsă de flăcări în noaptea de joi spre vineri. Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea au fost solicitați să intervină în jurul orei 02.00, fiind trimise la fața locului două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj SMURD pentru eventualele victime.Incendiul s-a manifestat generalizat în momentul în care pompierii au ajuns la fața locului, iar acoperișul unui grajd de porci era căzut peste animale. Intervenția pompierilor a fost dificilă, ei luptându-se cu flăcările mai bine de patru ore.Pompierii au constatat că incendiul se manifestă la o construcție din BCA acoperită cu panouri de tip sandviș pe structura metalică și lemn, cu învelitoare din carton bituminat, motiv pentru care au fost solicitate întăriri din tura liberă.”În sprijin, au acționat și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului din localitate. Prin intervenția prompă au fost salvate 50 de bovine și 35 de oi. Au fost afectate de flăcări clădirea în suprafata totala de aproximativ 1400 m, precum si depozitul de baloti de paie. Din păcate, în timpul interventiei, in zona incendiului a fost descoperit un padoc pentru porci unde erau adăpostiți 20 de porci, acoperisul acestuia fiind găsit prabusit peste animale. La locul interventiei s-au suplimentat fortele de interventie cu încă doua echipaje și rezerve de oxigen. În acest moment se lucrează pentru stabilirea cauzei incendiului”, precizează ISU Vâlcea.

 » sursa: www.agrointel.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.