Iohannis nu vrea „România educată”, ci „România reeducată”!

5 min read
Iohannis nu vrea „România educată”, ci „România reeducată”!

Distribuie acest articol!
Post Views:
7Astăzi, aproape 3 milioane de elevi și preșcolari încep un nou an școlar. Un debut aflat tot sub stigmatul pandemiei de Covid-19 și cu reguli la fel de stricte ca și acum un an – masca obligatorie în școală, distanța recomandată între elevi de 1 metru și școli deschise doar până când rata de infectare dintr-o localitate atinge 6 la mie, după care se intră în scenariul online. La cum decurg lucrurile, este clar că vom avea un „val patru”. Ce nu pricep eu, probabil pentru că nu am facultatea de părerologie la bază, cum au atâția pe internet, este de ce, la câtă vânzoleală a fost vara asta, valul patru începe abia acum. Măi fraților, Grecia a intrat în scenariul roșu încă de acum două luni și de atunci au trecut pe acolo mai mulți românași de-ai noștri de câți otomani au fost vreodată, de la sultanul Mehmed Cuceritorul și până la 1821! Teoretic, dacă tot colcăia Covidul pe la greci, pe plajă, pe terase, prin hoteluri, pe șezlonguri, pe prosoape, sub apă (poți să știi că nu? Ăsta e virus chinezesc, dat dracului!), ar fi trebuit să avem o groază de îmbolnăviri încă din iulie. Doar că atunci și toată vara numărul cazurilor a fost extrem de mic, pentru ca acum, deodată, să explodeze, deși, zic specialiștii, perioada de incubație e de câteva zile, nu de câteva săptămâni sau luni. I-o fi fost milă Covidului de industria hotelieră? N-o fi vrut să-i strice bucuria lui Cîțu, ca să aibă premierul supererou cum să se laude cu creșterea economică? Sau cine știe, te pomenești că o fi fost și virusul în vacanță, că de aproape doi ani nu-și mai luase, săracul, concediu, ziceai că-i corporatist, și simțea nevoia unei relaxări. Iar acum, după ce s-a întors, bronzat, frumos, tonifiat, și-a intrat în pâine și-a început să ne îmbolnăvească pe capete.Am văzut azi zeci de copii îndreptându-se spre școli, i-am văzut stând în careu, în curtea școlii, cu măștile pe fețișoarele lor cât pumnul, de numai ochii li se mai vedeau. De ce trebuie să stea acești copii cu măști, iar zecile de mii de petrecăreți de la Untold și de la alte festivaluri să se înghesuie fără mască, în ritm de bumți-bumți, cot la cot cu primarul Boc și ministrul Bode, fără să le zică nimeni nici pâs? Că oricum, la ce harnic e covidul, e clar că nu dă bine brumărelul și școlile se vor închide în toată România. Ce se va întâmpla atunci? Nu-i greu de ghicit: elevii intră în online. Ăștia mai procopsiții, de prin orașe, vor sta pe telefoane, pe tablete, pe laptopuri și vor face școală, de bine, de rău. Ăia mai sărăcuții, de pe la sate, nu vor sta deloc, căci ei n-au telefoane, tablete și laptopuri, așa că n-au timp de stat, ci vor avea grijă de vaci, de găini, de porci, de gospodărie, cum au avut și înaintașii lor de pe timpul lui Gheorghe Doja și Horea, dar și ăia de pe vremea lui Moromete. Păi ce le trebuie lor școală? E suficient să știe să se semneze și să numere până la 1.386 de lei, cât e salariul minim pe economie, bani în mână, că mai mult de numărat n-o să aibă nevoie vreodată, cine să le dea lor salarii mai mari? Este adevărat, în cele trei luni de vacanță guvernanții ar fi putut să le cumpere și copiilor din medii defavorizate tablete ori telefoane, dar când s-o mai facă, neică, și p-asta, n-ați văzut că au fost toți ocupați cu congresele? Putea să stea țara în loc, să ne zgâlțâie un cutremur mai mare ca ăla  din ’77, să vină uraganul Elsa și incendiile din Australia, că premierul Cîțu tot de congresul PNL se ocupa.Așa că iarăși vom mai avea un an ratat pentru învățământul românesc. Iarăși mii de copii vor abandona școala sau vor rămâne repetenți, din cauză că nu vor putea ține pasul cu „online-ul”. Ei vor fi o generație sacrificată, needucată, o generație de analfabeți funcționali, buni doar să muncească pe brânci pe salarii de mizerie, pentru ca „premianții” să huzurească prin Ibiza. Aceasta este deja o politică deliberată a marilor partide de la noi, PSD și PNL, care nu au nevoie de tineri inteligenți, pentru că tinerii inteligenți pun întrebări. Actuala clasă politică și actualul sistem securist au nevoie de oameni neinstruiți, care să nu ridice pretenții, ci să se mulțumească, acolo, cu un kil de zahăr și-o sticlă de ulei, dacă votează cu cine trebuie. Toți elevii și tinerii de azi cărora regimul uselist le refuză dreptul la învățătură vor fi sclavii de mâine ai acestui regim.Bineînțeles, aceste mici detalii nu-l vor împiedica pe Klaus Iohannis să se împăuneze cu mărețele lui realizări în domeniul educației, cu proiectul lui „România educată”, care e superb, dar, vorba lui nenea Iancu, lipsește cu desăvârșire. Căci nu o Românie educată vrea să construiască Iohannis, ci o Românie reeducată, cum îi reeducau comuniștii pe cei care aveau curajul să li se împotrivească. Să nu mai avem dreptul să protestăm, să ne plângem, să ni se permită să ieșim din case doar când vor ei și să purtăm masca mereu, din clasa întâi și până la moarte. Ba nu m-ar mira ca domnii Arafat, Rafila și alți corifei ai dictaturii medicale care se lasă, încet, dar sigur, peste România să ceară să fim îngropați tot cu masca pe față, că dacă umplem și Lumea cealaltă de Covid?Distribuie acest articol!

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.