„La aproape orice magazin se vinde alcool minorilor”: Mărturia unui băiat de 14 ani din Sibiu
2 min read Potrivit G4media, băiatul a trimis o sesizare la redacția Turnul Sfatului din Sibiu, spunând că în orașul cu pricina, minorii pot cumpăra alcool de la aproape fiecare magazin.
În sesizarea băiatului, mai scrie că în decursul unui an, poliția nu a dat decât două contravenții: o amendă și un avertisment.
Deși legislația interzice clar consumul de alcool de către minori, se pare că aceștia pot cumpăra în voie băutură de la magazinele din Sibiu. Cum e posibil? Și mai ales, de ce trebuie ca un băiat de clasa a 8-a să tragă acest semnal de alarmă și nu un adult, sau chiar autoritățile?
„Cunosc magazine mari care vând alcool minorilor. Chiar în fața mea, fără nicio reținere, vânzătorii au dat alcool minorilor. Nu-i întreabă de vârstă, nu le cere buletinul, nimic. Am văzut inclusiv copii de nouă ani care au putut cumpăra. Știu că cei care vând nu respectă legea, dar n-ar mai face asta dacă poliția ar aplica sancțiuni. Eu personal, în clasa a VIII-a am foarte puțini colegi care nu beau”, spune Ștefan, confirmă aceeași sursă.
Lucrurile însă, s-ar putea să se schimbe curând.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ pentru modificarea și completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, precum și a Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială.
Legea prevede măsuri prin care operatorii economici care comercializează băuturi alcoolice și produse de tutun să fie constrânși să respecte legislația potrivit căreia este interzisă vânzarea acestor produse către minori, precum și pentru descurajarea copiilor și adolescenților să cumpere aceste produse, anunță Agerpres.ro.
Nerespectarea legii de către operatorii comerciali se sancționează cu amendă contravențională de 10.000 de lei și cu suspendarea activității pe o perioadă de 30 de zile la prima abatere.