Legea 5G a trecut de Senat și merge spre promulgare. Doar cei de la AUR au votat împotrivă

2 min read
Legea 5G a trecut de Senat și merge spre promulgare. Doar cei de la AUR au votat împotrivă

Proiectul de lege al Guvernului privind rețelele 5G a fost adoptat luni cu amendamente de către Senat. Unul dintre acestea prevede că echipamentele și programele care fac parte din nucleul rețelei pot fi folosite pentru o perioadă de cel mult 5 ani de la retragerea autorizării, iar restul echipamentelor pot fi folosite cel mult 7 ani. Legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
S-au înregistrat 117 voturi „pentru”, 13 „împotrivă” (din partea senatorilor AUR) şi o abţinere, scrie Agerpres. Senatul este cameră decizională, astfel că legea merge la președinte pentru promulgare.
Potrivit unui amendament al comisiilor juridică, economică, de apărare şi pentru comunicaţii din Senat, amendament însuşit de plen, furnizorii care vor fi în situaţia de a li se retrage autorizaţiile pot folosi echipamentele pentru un termen de 7 ani în cazul reţelelor şi pentru zona de nucleu – 5 ani.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Amendamentul, inițiat de senatorii PNL, USR, PSD, UDMR membri ai comisiilor raportoare și admis cu unanimitate de voturi este următorul:
„Tehnologiile, echipamentele și programele software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice și de comunicații de interes național, precum și în rețelele de comunicații electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicații electronice de tip 5G, ai căror producători nu obțin autorizare potrivit prevederilor prezentei legi, pot fi utilizate pentru o perioadă de 7 ani, cu excepția celor din nucleul rețelei, care pot fi utilizate pentru o perioadă de 5 ani, perioade ce se calculează de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Cum a fost motivată introducerea acestui amendament:
„Prin amendament se propune ca elementele ce țin de rețeaua de acces radio și transportul traficului aferent acesteia,

 » sursa: www.r3media.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.