Luptă strânsă pentru președinția SUA. Cele mai recente rezultate ale alegerilor de peste Ocean

2 min read
Luptă strânsă pentru președinția SUA. Cele mai recente rezultate ale alegerilor de peste Ocean

04-11-2020 12:35
Alegerile prezidențiale din SUA se apropie de final, secțiile de votare s-au închis după cel mai tensionat scrutin din istoria recentă a americanilor. Ca să ajungă la Casa Albă, Donald Trump pentru un nou mandat de președinte, sau Joe Biden pentru un prim mandat de președinte, trebuie să obțină 270 de voturi electorale, votul popular nefiind luat în calcul.
În prezent, numărătoarea voturilor este în plină desfăşurare. Estimările îl dau în continuare câștigător pe democratul Joe Biden, însă nu sunt încă numărate toate voturile din 4 state care vor decide, în final, viitorul președinte. Analiștii cred că voturile prin corespondență îl vor avantaja pe democrat. Dacă s-ar confirma ipoteza, Biden ar câștiga cele 4 state-cheie – Pennsylvania, Michigan, Iowa și Wisconsin – și, implicit, alegerile.

Joe Biden are un avantaj de aproximativ 2,4 milioane de voturi la nivel național în acest punct al numărătorii, iar cifra finală ar putea depăși scorul candidatei democrate din 2016, Hillary Clinton, care a câștigat votul popular la o diferență de 2,8 milioane. Votul popular nu contează, însă în alegerile prezidențiale americane, fiind important doar scorul în colegiul electoral. 

Cu toate acestea, președintele american, Donald Trump, s-a declarat învingător în alegerile prezidențiale înainte ca toate voturile să fie numărate în mai multe state importante precum Georgia, Wisconsin, Michigan, Pennsylvania, Arizona sau Carolina de Nord. Trump a spus din nou că se „încearcă fraudarea votului”.

„Ne pregăteam să câștigăm aceste alegeri. Sincer, am câștigat aceste alegeri. Acum încercăm să păstrăm integritatea alegerilor pentru binele națiunii. Se încearcă o fraudă importantă. Vom merge la Curtea Supremă și vom cere ca votarea să se oprească. Este un moment trist, vom câștiga. În ce mă privește am câștigat deja”, a spus Donald Trump.

În mod cu totul neobișnuit pentru o seară a alegerilor,

 » sursa: www.libertv.md

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.