Mai au cele două state românești președinți? Zero reacții la abuzurile comise de trupele ruse asupra românilor – CRITICII.RO

5 min read
Mai au cele două state românești președinți? Zero reacții la abuzurile comise de trupele ruse asupra românilor – CRITICII.RO

Distribuie acest articol!Un autocar cu mai mulți cetățeni ai României și Republicii Moldova a fost reținut nejustificat pe Nistru, la Varnița. Acesta se deplasa în zona regiunii transnistrene, acolo unde există peste 400.000 de moldoveni cu drept de vot. Scopul caravanei este acela de a informa corect cetățenii în vederea desfășurării unui scrutin electoral cât de cât corect.Accesul nu a fost permis iar trupele ruse refuză să ofere o justificare, în condițiile în care alte partide politice precum PSRM, PCRM sau PAS au putut să facă agitație electorală în regiune, în condițiile legii.Maia Sandu este președintele Republicii Moldova și ar trebui să fie garantul apărării cetățenilor în fața unor abuzuri interne și externe. Aceasta nu a luat nici o poziție publică.Klaus Iohannis este președintele României. În autocar se află mai multe persoane care au dublă cetățenia. El ar trebui să își manifeste o poziție oficială cu privire la situația dificilă creată.Așa se face că avem două state românești dar nici măcar un președinte. Ambii sunt mai preocupați de interesele străine decât de cele românești.Intoxicarea cu propaganda Homosexuală, calea spre pierzania EuropeiUniunea Europeană are foarte multe probleme de coeziune și de parcă nu sunt suficiente particularitățile naționale care ne despart, mai nou există o minoritate sexuală deviantă care încearcă să impună majorității ce anume are de făcut și de făcut. Dumnezeu, sau natura, fiecare cum consideră, ne-a făcut să fim bărbați și femei. Unii pot naște […]
Nicolae Voiculeț: Impostorii din USR-PLUS au votat Rezoluția Parlamentului European care oficializează CONFUZIA de genParlamentul European continuă implementarea experimentelor aberante și dezumanizante împotriva valorilor acumulate de milenii, cerându-le statelor membre să garanteze accesul la „produse contraceptive de calitate şi la preţuri accesibile”, acces la tratamente de fertilitate fără discriminare, în special faţă de femeile singure sau „cuplurile de femei”, încurajând educația sexuală „completă” pentru copiii din învăţământul primar şi […]
Alexandru Săraru: „Icoana” Maia Sandu și lipsa de reacțieIn regiunea transnistreană există 400.000 de moldoveni cu drept de vot. Legislația electorală permite propaganda electorală în toată Republica Moldova, inclusiv în această regiune de Est în care Chișinăul nu deține controlul. Să fim serioși, nici nu și-l dorește cu adevărat. Însă această legislație electorală se aplică doar pentru unii, în speță PSRM și PCRM, […]
Mai au cele două state românești președinți? Zero reacții la abuzurile comise de trupele ruse asupra românilorUn autocar cu mai mulți cetățeni ai României și Republicii Moldova a fost reținut nejustificat pe Nistru, la Varnița. Acesta se deplasa în zona regiunii transnistrene, acolo unde există peste 400.000 de moldoveni cu drept de vot. Scopul caravanei este acela de a informa corect cetățenii în vederea desfășurării unui scrutin electoral cât de cât […]
Nicolae Voiculeț: Educația sexuală este ÎNDOCTRINAREA PORNOGRAFICĂ a copiilorIeri în Parlament s-a votat ca înscrierea la orele de educație sexuală (denumite „educație sanitară”) să se facă doar cu acordul părinților, dar Cîțu aseară la TVR a spus exact invers, susținând că educația sexuală va fi predată în școli exact pe modelul orelor de religie, FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR. Nu puteam vorbi totuși la clasa […]
22 iunie 1941 este despre sacrificiul poporului român pentru BasarabiaÎn data de 22 iunie 1941 armata română avea să treacă Prutul cu un singur scop nobil: eliberarea Basarabiei de sub jugul crunt al ocupației rusești. Sute de mii de ostași români aveau să cadă victime pe frontul de est, arătând capacitatea de sacrificiu a neamului românesc. Nu a fost o bătălie despre șanse ci […]
Klaus Iohannis a promovat un infractor și lideri obraznici la ChișinăuPreședintele României Klaus Iohannis a promovat la Chișinău un infractor și lideri extrem de obraznici la Chișinău. Aici, îi putem enumera pe infractorul Vlad Filat și promotorii moldovenismului primitiv stalinist, cuplul Andrei Năstase și Maia Sandu. Klaus Iohannis și diplomația germană se ploconeau la Chișinău, în timp ce infractorul Vlad Filat fura un miliard de […]
Opțiunea pseudoliberalăCa un cunoscător al mediilor liberale, nu pot să nu remarc faptul că alegerile interne din PNL sunt de fapt apogeul dar și finalul luptei pentru preluarea partidului istoric de către gașca de oportuniști intrați via PDL în politică, sub privirea ocrotitoare a președintelui țării care nu e străin de cauză.Așazisa democrație, aplicată prin alegerile […]
Dacă Maia Sandu scoate AUR din competiție, este numai cu acordul lui Klaus IohannisCurtea Supremă de Justiție din Republica Moldova a luat o decizie care a surprins: dosarul AUR prin care un partid politic de mâna a doua solicita scoaterea din cursa electorală a fost întors spre analiză la Curtea de Apel. Practic s-a transmis către partid un avertisment din partea competitorilor electorali puternici prin intermediul justiției: stați […]
PNRR-ul lui Ghinea – Planul Național al RUȘINII și RATAȚILORComisia Europeană a transmis înapoi proiectul PNRR depus de România cu zeci de observaţii. Am fost certați că nu știm să corelăm niște date, să adăugăm sursa datelor și să cerem lucruri concrete. Scriem povești frumoase, dar pentru vorbe dulci nu vom primi 1 cent de la UE! Cele 29 de miliarde de euro pentru România […]
Alexandru Săraru: Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova este o instituție subordonată politicNu cred că mai este o surpriză pentru nimeni că AUR face valuri mari și în Republica Moldova și că adeversarii politici sunt speriați. Unii nu vor, alții chiar nu înțeleg că această formațiune este o necesitate izvorâtă din nevoia de bine, indiferent ce înseamnă bine pentru fiecare: Unire, creșterea salariilor, a pensiilor sau întoarcerea […]
Ipocrizia sutelor de milioane europene date la moldoveni: nu este meritul nici unui politicianUniunea Europeană va aloca un plan financiar pentru Republica Moldova. Este vorba despre aproape 600 de milioane de euro pentru o perioadă de trei ani, însă acordarea banilor este condiționată de reformele din justiție. O parte din partidele politice s-au grăbit să revendice suma de bani ca și cum ar fi meritul lor. Asta arată […]
Românii mai au dreptul la pensie?În lumina ultimelor discuții legate de modificarea legii pensiilor și regândirea sistemului de pensii actual, mă întreb și eu,
 » articolul original poate fi citit pe www.CRITICII.RO

Distribuie acest articol!

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.