Noua lege a cooperativelor! Gospodăria țărănească – membru. Scutiri de impozite pentru cooperative!

3 min read
Noua lege a cooperativelor! Gospodăria țărănească – membru. Scutiri de impozite pentru cooperative!

agrointeligenta.ro
– 8 decembrie 2021 09:33

Legea care reglementează înființarea, activitatea și facilitățile fiscale pentru cooperative  – modificată. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că a fost adoptată de către Camera Deputaților inițiativa legislativă de modificare și completare a Legii cooperației agricole nr.566/2004. Această inițiativă a fost lansată având la bază dorința fermierilor de a se asocia într-un sistem cooperatist, unindu-și astfel toate forțele pentru susținerea dezvoltării economice, sociale și culturale a comunității și a membrilor săi.
Tipuri de cooperative
Cine sunt membri unei cooperative
Facilități fiscale, scutiri de impozite pentru cooperative

”Salut adoptarea inițiativei legislative privind cooperația agricolă, proiect pe care l-am inițiat alături de colegii mei parlamentari și prin care am solicitat ca gospodăria țărănească să poată deveni membru asociat în cooperativele agricole. Elementul de bază care poate salva satul românesc este gospodăria țărănească, organizată și condusă de țăranul gospodar”, a declarat Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.De asemenea, ministrul Agriculturii a subliniat importanța măsurilor pentru stimularea, încurajarea și apărarea gospodăriilor din sate și comune. ”Astfel, punem în valoare munca gospodarului român, a celui care a ales să ducă mai departe tradiția cultivării pământului sau a creșterii animalelor. El va putea să-și valorifice pe deplin produsele de calitate pe care le produce, prin intermediul cooperativei”, a mai precizat ministrul Adrian Chesnoiu.Tipuri de cooperative
Pentru a putea beneficia de toate avantajele naționale și europene, statul trebuie sa sprijine înființarea cooperativelor, care pot fi de mai multe tipuri:– cooperative agricole de servicii;
– cooperative agricole de achiziții şi vânzări;
– cooperative agricole de procesare;
– cooperative agricole de manufacturiere şi mică industrie în agricultură;
– cooperative agricole de exploatare şi gestionare a terenurilor agricole, silvice, piscicole şi a efectivelor de animale;
– cooperative agricole, care pot desfăşura, în comun, activităţile prevăzute la punctele a) și e);
– cooperative agricole pentru asistenţă mutuală şi asigurare agricolă;
– alte tipuri, formate cu respectarea legii.Cine sunt membri unei cooperative
Cooperativa agricolă este formată din:
– Membri cooperatori fondatori;
– Membri cooperatori acționari;
– Membri cooperatori asociaţiPreședintele cooperativei agricole este ales de membrii cooperatori şi este de drept președintele consiliului de administrație. Uniunea de ramură se înființează prin asocierea voluntară a unui număr de cel puțin 5 cooperative agricole, care au același domeniu de activitate.Facilități fiscale, scutiri de impozite pentru cooperative
Facilitățile acordate pentru înființarea cooperativelor agricole constau în:
Scutirea de la plata impozitului pe profit a cooperativelor care procesează și/sau produc/comercializează material genetic și/sau au activitate de creştere și/sau activitate de reproducţie:

– pentru primii 5 ani de la intrarea în producţie, pentru cele nou înfiinţate;
– pentru 5 ani de la intrarea în vigoare a legii pentru cele deja înfiinţate;
Scutirea de la plata impozitului pe profit pentru cooperativele de achiziţii şi vânzări, de procesarea produselor agricole, manufacturare şi mică industrie agricolă şi de exploataţii şi gestionare a terenurilor silvice, piscicole şi a efectivelor de animale pentru:

– primii 5 ani de la intrarea în producţie,

 » sursa: www.agrointel.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.