„Nu cred că am văzut o dragoste mai pură”. Un cuplu cu sindrom Down devine simbolul iubirii
2 min readErika Brooke, un fotograf de peste Ocean, a avut parte recent de cea mai adorabilă ședință foto de până acum. Ea a povestit, pe site-ul sau, că a reușit să surprindă „cea mai pură formă de iubire” dintre un cuplu cu Sindrom Down:
„Cavalerismul nu a murit, iar Joey este dovada vie a acestui lucru. În fiecare an, am privilegiul de a fotografia calendarul anual al Asociației Sindromului Down, iar anul acesta, „domnul decembrie” a cerut ca prietena lui, Ellie, să fie inclusă în ședința foto. Pregătiți-vă să vedeți unele dintre cele mai adorabile fotografii pe care le-ați văzut vreodată. În calitate de fotograf, am asistat la multe gesturi de tandrețe. Dar, în cei 28 de ani de existență, nu sunt sigur că am fost vreodată martor la o dragoste atât de pură.
Am fost uimită în timp ce îi fotografiam. Când Ellie și-a exprimat teama de a se plimba pe lângă râu, Joey a liniștit-o imediat și s-a oferit să o însoțească. Ellie îl gâdila și îl urmărea pe Joey pentru a-l înveseli atunci când îi era teamă să zâmbească. „Wow”, mi-am spus în gând în timp ce îi priveam cum interacționează. Așa arată iubirea adevarată, necondiționată! Ei m-au inspirat să fiu o versiune mai bună a mea de acum înainte, să aleg să văd binele și să iubesc mai dezinteresat. Ce lume magnifică ar fi dacă noi toți am vedea lumea la fel de pur ca Ellie și Joey”, a scris fotograful, pe site-ul său.
Citește și: Sindromul Down NU e gripa porcina! Scrisoarea emotionanta a unui tata de baiat cu sindrom Down
Mama lui Joey, Holly, a dezvăluit că fiul ei și iubita lui, Ellie, s-au născut la doar șase luni diferență, în același sătuc.
„Ellie și Joey s-au născut amândoi cu sindromul Down.