O mamă din Suceava s-a trezit cu bebelușul fără viață lângă ea după ce l-a alăptat
2 min read Duminică, 16 ianuarie 2022, Secția de Poliție Rurală Bălcăuți a fost sesizată prin apel la 112 al unui medic din cadrul SMURD Suceava cu privire la un deces al unui nou-născut din comuna Grănicești, care a fost găsit fără suflare pe pat de către mama sa în locuința acesteia.
Cercetările au dezvăluit că în dimineața zilei de duminică mama bebelușul s-a trezit în jurul orei 3:30 pentru a-și alăpta fetița în vârstă de 3 săptămâni, după care a crezut că micuța a adormit și a adormit și ea. Când s-a trezit, mama a constatat că micuța nu mai respiră și a apelat imediat numărul de urgențe 112, în jurul orei 05:40.
Din păcate, echipajul SMURD ajuns la fața locului pentru a acorda îngrijiri medicale de specialitate, în urma manevrelor de resuscitare, a declarat decesul nou-născutului, diagnosticul preliminar fiind asfixie mecanică prin aspirație de lapte matern. Cadavrul bebelușului a fost depus la morga Spitalului Județean Suceava, în vederea necropsiei pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului. S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „ucidere din culpă”. Familia mai are patru copii şi au mai trecut printr-o tragedie. În urmă cu ceva timp le-a murit un copil de şase ani.
Cum putem preveni asfixia prin aspirație de lapte matern
Este foarte important, pentru a preveni astfel de tragedii, să ținem copilul în poziție verticală după ce mănâncă, sprijinit pe piept, până ce eructează și/sau elimină și mici cantități de lapte, situație normală, de altfel. Astfel ne asigurăm că bebelușul elimină surplusul care ar putea să îi blocheze căile respiratorii. Este recomandat chiar ca după masă bebelușul să fie ținut în brațe și plimbat prin casă, apoi când este așezat la somn sau în pătuț să aibă o poziție a capului ușor ridicată. I se poate pune un prosopel sub saltea,