O mamă din Vâlcea și-a abandonat nou-născutul într-o scară de bloc pentru că soțul ei nu își dorea copilul

2 min read
O mamă din Vâlcea și-a abandonat nou-născutul într-o scară de bloc pentru că soțul ei nu își dorea copilul

De frica soțului și-a abandonat bebelușul în scara unui bloc
Potrivit anchetatorilor, femeia care și-a abandonat fetița nou-născută are 35 de ani și este fost cadru didactic în cadrul Liceului Economic din Râmnicu Vâlcea. Mai are doi copii, de 3 și 12 ani, și le-a mărturisit procurorilor că a ascuns nașterea bebelușului din cauza violenței domestice și a faptului că soțul ei nu își mai dorea încă un copil. A născut în mașină, singură, fără asistență medicală și a ținut-o pe cea mică timp de 4 zile în autoturismul parcat în apropierea casei.

Când nu a mai știut ce să facă și cum să se descurce cu fetița, mama a alăptat-o, a învelit-o și apoi a lăsat-o într-o scară de bloc. A rămas acolo până când a văzut că cea mică a fost găsită de o locatară, o tânără de 20 de ani. Ea a deschis ușa blocului și a auzit cum cea mică a început să plângă. Șocată, a sunat la 112, iar cazul a ajuns în atenția presei locale.
Cinci zile mai târziu, mama copilei s-a predat autorităților. Era extem de speriată și bulversată, însă a recunoscut că și-a abandonat propriul copil în scara rece a unui bloc. A spus că a fost nevoită să facă acest lucru din cauza problemelor din familie și a soțului, care a refuzat să mai aibă un alt copil. Ulterior, în urma unei expertize medicale, s-a constatat că femeia suferă de tulburare post natală, iar procurorii au cerut internarea sa într-un centru de reabilitare.
Ce se va întâmpla cu fetița abandonată
Medicii spun că fetița a avut mare noroc că nu a înghețat de frig și că a fost găsită la timp, mai ales că, potrivit anchetatorilor, nu era îmbrăcată, ci înfăşurată într-un cearşaf ponosit și avea carpe în loc de pampers.

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.