O nouă bursă! Peste 22 de mii de elevi vor primi câte 250 lei pe lună! Care sunt condițiile

1 min read
O nouă bursă! Peste 22 de mii de elevi vor primi câte 250 lei pe lună! Care sunt condițiile

Peste 22.000 de liceeni vor beneficia de bursa „Bani de liceu” în anul școlar 2021-2022
Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației, 22.853 de liceeni beneficiază de bursa „Bani de liceu” în anul școlar 2021 – 2022. Fiecare beneficiar al bursei va primi 250 lei/lună pe întreaga durată a cursurilor, inclusiv pe durata pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat sau de diplomă și pe perioada practicii în producție, cu condiția respectării tuturor condițiilor prevăzute de lege.

Sumele aferente lunilor septembrie și octombrie 2021 vor fi plătite cumulat până la sfârșitul lunii noiembrie 2021.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinescă elevii pentru a beneficia de bursă
Conform Ministerului Educației, beneficiari eligibili ai programului „Bani de liceu” sunt elevii aflați în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, este de maximum 500 de lei.
Sunt elegibili, de asemenea, elevii care beneficiază de o măsură de protecție ori aflați sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiției de venit.
Față de anul precedent, numărul elevilor care vor beneficia de această bursă este cu aproape 6.000 mai mic, respectiv 22.853, față de 28.588. Cei mai mulți elevi sunt din Suceava, Iași, Vaslui, Botoșani și Dolj, conform listei finale a beneficiarilor programului național de protecție socială „Bani de liceu”, publicată pe site-ul Ministerului Educației.

Surse: edu.ro

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.