Pensia de agricultor – cuantum de 507 lei/lună

1 min read
Pensia de agricultor – cuantum de 507 lei/lună

Angelica Lefter
– 19 octombrie 2022 18:02

Mii de foști lucrători în agricultură primesc o pensie mai mult decât modică. Este vorba despre români care au activat în anumite perioade în domeniul agricol, care acum încasează în medie 507 lei pe lună.
Potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), în luna septembrie 2022, un număr de 706.529 de persoane care au avut perioade lucrate în agricultură, au obținut o pensie medie de 507 lei.Foștii lucrători în agricultură fac parte dintr-un un număr mai larg de 4.790.807 de pensionari, înregistrat în septembrie 2022 în România, cu o pensie medie de 1.735 lei.Totodată conform Casei Naţionale de Pensii Publice, din numărul total al pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.822.198 persoane, dintre care 2.201.804 femei, în timp ce pensia medie se situa la 1.932 de lei.

Pensie anticipată au primit, în septembrie 2022, un număr de 8.546 persoane (2.470 lei, pensie medie), pensie anticipată parţială 92.219 de persoane (1.791 de lei pensia medie) şi pensie de invaliditate 400.116 persoane (pensie medie de 788 lei), dintre care 44.486 persoane pentru gradul I de invaliditate (674 lei, pensie medie).Tot în septembrie, pensia de urmaş s-a acordat unui număr de 467.573 persoane (908 lei pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 155 pensionari (419 de lei în medie).

 » sursa: www.agrointel.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.