Peste 500 de elevi și profesori au fost confirmați cu COVID de când s-au redeschis școlile

2 min read
Peste 500 de elevi și profesori au fost confirmați cu COVID de când s-au redeschis școlile

Situație epidemiologică în școli în perioada 8-11 februarie
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, în perioada 8-11 februarie 244 de elevi și 329 de angajați au fost confirmați cu COVID-19. De asemenea, a fost suspendată activitatea în 171 de clase.

Incidența cumulată în rândul elevilor pe cele 4 zile de la debutul semestrului al II-lea (1 caz de elev confirmat/10.000 elevi) este mult mai mică decât în rândul populației generale. În 8 județe nu s-a înregistrat niciun caz de infectare în rândul elevilor (Argeș, Brăila, Giurgiu, Neamț, Sibiu, Satu Mare, Tulcea și Vâlcea).
„Subliniem încă o dată că, în sprijinul măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS – CoV – 2, sunt de o importanță majoră triajul epidemiologic, menținerea copiilor simptomatici la domiciliu și anunțarea medicului de familie”, a transmis Ministerul Educației.
Primul caz de infectare cu COVID-19 în rândul elevilor a fost confirmat miercuri, 10 februarie. Este vorba despre un copil de la Școala Gimnazială „Sfântul Andrei” din Sectorul 6 al Capitalei, asimptomatic, contact direct al unei persoane testate pozitiv cu coronavirus.
Medic: „Copiii s-au îmbolnăvit în vacanță. Infectarea nu are legătură cu școala”
Numărul elevilor confirmați că având coronavirus este în credere, însă unii medici sunt de părere că infectarea s-ar fi produs în vacanță, nu în cele trei zile de școală, având în vedere perioada de incubație a bolii.
„Nu sunt motive de panică, dar trebuie să fim onești dacă avem astfel de probleme. Copiii s-au îmbolnăvit în vacanță. E discutabil să facem testarea aleatorie, de aceea e necesară onestitatea dacă un copil are semne de boală. Totodată, administrația locală trebuie să aibă grijă de școli – curățenie, igienă, măști”, e explicat medicul Valeria Herdea, pentru Digi24.

Aceasta îi mai sfătuiește pe părinții ai căror copii au simptome specifice COVID-19 să îi țînă pe cei mici acasă,

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.