Politică și privilegii – CRITICII.RO

3 min read
Politică și privilegii – CRITICII.RO

Așteptăm de ceva vreme să apară bugetul pe anul în curs, fără de care nimic nu mișcă în țara asta. În România totul este pe buget: cultură, sport, administrație publică locală, asistentă socială chiar și sistemul de pensii. A venit în sfârșit, așa ca o șaorma cu de toate; fără o țintă anume dar pe placul tuturor.

Curiozitatea mare este cât de schilodit va ieși din Parlament acest buget, știind că de regulă pofitorii vin cu amendamente peste amendamente. De dezbateri suntem sătui, ar trebui să vină vremea deciziilor radicale și înțelepte. Va așteptați să se schimbe ceva legat de promisiunile din campania electorală și de dinainte de preluarea hățurilor guvernării?!

Ca să nu aveți așteptări prea mari trebuie să înțelegem originea sarabandei pensiilor și bonusurilor de tot felul. Majoritatea covârșitoare a celor care ne conduc din Parlament sau în Guvern provin din mediul bugetar unde au fost propulsați de instituțiile în care au activat sau din rândul activiștilor sindicali cu complicitatea partidelor tradiționale.

În felul ăsta s-a ajuns ca la putere să avem un partid liberal cu oameni care nu au lucrat o zi din viața lor în economia reală și nu au dat salariu măcar unei femei de serviciu sau social-democrați care învârt afaceri grele și nu au habar de solidaritatea socială sau se lăfăie în cheltuieli exorbitante pe banii statului.

Și mai rău este că în aparatul tehnic al multor ministere și instituții ale statului, locul profesioniștilor cu experiență a fost luat treptat de pupilele politicienilor la putere, care nu fac decât să execute ordinele celor care i-au promovat, fiind recompensați cu venituri la care cu greu poate aspira un specialist chiar și în țările occidentale pe care ne place să le invocăm ca model de conduită. Le puteți studia biografiile puse la dispoziție prin truda domnului @ValeriuNicolae.

Sinecuri în toate formele, reducerea vârstei de pensionare și pensii speciale, sporurile salariale de tot felul au venit treptat, pe măsură ce s-a reușit impunerea unei legi sau a unui act guvernamental. Este complicat din punct de vedere procedural să strecori o lege în forul legislativ, dar întotdeauna când există un interes privat pe bani publici, cum sunt de exemplu pensiile speciale, se ard etapele de avizare și se ajunge urgent la promulgare.

Și asta se poate vedea cu ochiul liber analizând activitatea de legiferare din parlament: sunt legi și acte normative importante care zac cu anii la avizare așteptând introducerea la dezbaterea în plen ,fără să-i pese nimănui sau, cel mult când expiră termenele impuse de Comisia Europeană sau alte foruri internaționale și încep să curgă penalizări din această cauză.

Au trâmbițat pe toate canalele înainte de a ajunge la guvernare că vor elimina pensile speciale că prima prioritate și iată că după mai bine de un an de zile o scaldă nereușind măcar să renunțe la propriile sinecuri de parlamentari.

Iar dacă s-a reușit o diversiune, ocolind legile în baza cărora au fost obținute,

 » sursa: www.CRITICII.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.