Profesorii refuză să fie transformați în asistați social. Greva din educație continuă – CURIERUL ROMÂNESC

2 min read
Profesorii refuză să fie transformați în asistați social. Greva din educație continuă – CURIERUL ROMÂNESC

Profesorii refuză să fie transformați în asistați social. Cadrele didactice nu vor să accepte oferta Guvernului care constă în acordarea unor prime anuale și carduri valorice pentru a-și achiziționa materiale didactice. Reprezentanții sindicatelor din educație au anunțat că resping oferta înaintată de Guvern și că nu se vor întoarce la catedră nici săptămâna viitoare.

„Sindicaliștii au declarat că vor continua această grevă generală din Educație după ce s-au consultat cu profesorii din teritoriu. Practic această nouă ofertă a Guvernului nu a fost satisfăcătoare pentru ei. Vorbim de o primă de 1.500 de lei anuală, cu acordare din fonduri europene, până în 2027. Mai exact vorbim de acele carduri valorice din care profesorii puteau să își cumpere în mare parte materiale didactice, dar și o creștere cu 45% de la 1 ianuarie, ceea ce reprezenta o primă creștere din Legea Salarizării”, relatează Digi 24 .

În urma discuțiilor, sindicaliștii au anunțat că liderii de Sindicate vor prezenta Guvernului următoarele cereri:

Obținerea unui minim de 25% majorare pentru toți angajații din învățământ, majorare care să se aplice de la 1 iunie;

Aplicarea Legii Salarizării în integralitate de la 1 ianuarie 2024 sau cel mult în două tranșe acordate în același an;

Menținerea sumei de 1.500 lei acordată anual, 2023-2027, pentru personalul didactic, plus suma de 500 de lei alocată personalului nedidactic;

Ordonanță de Urgență pe grila de salarizare care să prevadă că punctul de plecare al salariului unui debutant să fie salariul mediu pe economie.

Majoritatea profesorilor care participă la grevă o fac nu doar pentru salarii mai mari, ci și pentru a atrage atenția asupra altor nevoi din învățământ precum dotarea școlilor cu materialele didactice necesare sau oferirea de mai multe cursuri de formare pentru profesori, arată un sondaj World Vision România.

 » sursa: www.curierulromanesc.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.