Pufanul Cîțu și Generalul Iarnă
4 min readDistribuie acest articol!A venit toamna, dar în România de azi nu mai cere nimeni să i se acopere inima cu ceva, cum cerea poetul pe vremuri, ci cel mult să i se acopere descoperirea de card, cu vreo primă, ceva, după un concediu petrecut pe Litoral. Toată vara, guvernanții n-au făcut decât să-și țârâie, mai abitir ca greierele din fabulă, performanțele economice. Practic, n-a trecut săptămână să nu-l vedem pe premierul Cîțu umflându-se în pene ca un papagal de peste Ocean și lăudându-se că situația e wow, că a crescut economia, că saltă procentele la productivitate ca lămâile la jocuri mecanice, că-i dă pe cetățeni prosperitatea afară din casă și ei, fraierii, nici nu-și dau seama cât de bogați au ajuns de când e el prim-ministru. În realitate, lucrurile nu stau însă așa grozav. Românii sunt deja cu valul patru până la gât, se anunță o iarnă geroasă, iar prețurile la gaze, electricitate, materiale de construcții cresc pe zi ce trece. Deocamdată, prețul sicrielor stă pe loc, dar la ce cerere se anunță, n-ar fi de mirare s-o ia și el razna în curând.Cîțu și „guvernul lui” (al lui Iohannis, se-nțelege, că de unde să aibă Cîțu guvern?) ar fi putut foarte bine ca toată vara să facă lucruri utile pentru țară. De pildă, să achiziționeze module spitalicești și paturi de ATI, să construiască școli și grădinițe sau măcar să cumpere niște containere, să ajute cumva sectorul HORECA și alte domenii lovite grav de pandemie. Dar când să mai aibă guvernanți timp de construit, când ei de trei luni se tot bălăcăresc prin ziare și pe la televizor, își schimbă yalele la sedii, își pun poalele-n cap și o dau în bapeamătii toți de-a valma – USR-ul cu UDMR-ul, PNL-ul cu USR-ul, #TeamBarna cu #echipacâștigătoare etc, etc? Preocupați mai mult de propriile alegeri de partid decât de soarta românului de rând, Câțu, Orban, Cioloș, Barna și ceilalți „salvatori” nu au făcut și nici nu au de gând să facă ceva și pentru țară. Ei nu au habar cât costă pâinea, fiindcă-și umplu burta cu bere, nu știu cât e salariul minim, fiindcă au salariu maxim, ba chiar spun că „nu am văzut creșteri de prețuri foarte mari la energie” – cum l-am auzit chiar azi pe ministrul Energiei susținând. Domnule ministru, v-ați gândit că nu vedeți prețurile foarte mari fiindcă aveți poate dioptriile prea mici la ochelari și trebuie să mai mergeți pe la vreun oftalmolog?În aceste condiții, pare justificată dorința Opoziției de a depune o moțiune de cenzură pentru căderea unui guvern care nu mai guvernează pentru toți românii, ci doar pentru cei cu carnet de partid din PNL, USRPLUS, UDMR, cu rubedeniile și amantele lor. Dar este această dorință și cea mai bună alegere? Sau mai curând ea va fi un nesperat și nemeritat balon de oxigen tocmai pentru premierul atât de hulit, Florin Cîțu? Fiindcă este clar că, la ce expertiză în șantaj a dobândit de când e prim-ministru, Cîțu îi va momi pe parlamentarii PNL să nu plece de la măcelăria guvernului până nu se-mpart ciozvârtele. Și, dacă Opoziția nu găsește cel puțin 30 de parlamentari din arcul puterii să dea vot de blam guvernului, din toată această poveste cu moțiunea de cenzură cel mai întărit iese tot premierul. Un Cîțu aureolat de căderea moțiunii va câștiga fluierând alegerile pentru șefia PNL și nici măcar fidelii lui Orban nu vor ieși din partid, sperând ca învingătorul să fie mărinimos și să le ofere și lor un os de ros, așa, de consolare.Dacă mai sunt oameni isteți în Opoziție – și sunt sigur că încă mai sunt – ei nu se vor bate acum cu un Cîțu aflat pe steroizii puterii, ci îl vor lăsa în seama unui adversar mult mai tare: Generalul Iarnă. Abia după câteva luni de tremurat prin case, de scumpiri și păpică pe sponci, bașca și vreo carantină, ca să fie tacâmul complet, o să-l vedem pe pufanul Cîțu pe unde scoate cămașa Armani. Și abia atunci, când românii vor ajunge să iasă iarăși pe ger în stradă, însă nu că a furat Dragnea Belina, ci că le-a scumpit Cîțu găina, ar trebui Opoziția să introducă moțiunea de cenzură. Abia atunci o asemenea inițiativă ar putea avea succes, căci va da prilejul aripii Orban să se răzbune, în sfârșit, punând umărul la căderea guvernului. Și Cîțu chiar va fi nevoit atunci să plece. Nu de alta, dar prea i s-a urcat la cap beția puterii, iar beat poți conduce cel mult o oră o mașină, dar nu patru ani o țară.Distribuie acest articol!