Religia poate fi inclusă la BAC? Cultele religioase susțin că materia este discriminată

2 min read
Religia poate fi inclusă la BAC? Cultele religioase susțin că materia este discriminată

„Propunerea BOR şi a celorlalte culte din România ca elevii să poată alege ca materie de examen la bacalaureat inclusiv Religia, materie studiată la solicitarea părinţilor/ elevului şi parte din trunchiul comun al programei şcolare este logică şi justificată de realitate. Prin dreptul garantat de Constituţie, şcolile şi liceele au chiar obligaţia de a propune, alături de alte materii opţionale, şi Religia ca materie de studiu”, a transmis Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR (sursa Adevărul).
13 reprezentanți ai cultelor religioase recunoscute de statul român, susțin că religia este o materie discriminată în școli și nu ar trebui tratată diferit de celelalte materii; așadar, ar trebui introdusă ca materie opțională la BAC, la fel ca istoria sau geografie, anunță Europa Liberă.
Printre cele 13 biserici se numără Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică, Biserica Greco-Catolică, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică, Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România și Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.
Datele oferite de Ministrul Educației arată că în anul școlar 2022-2023, 2,14 milioane de elevi din totalul de 2,9 milioane frecventează ora de religie. Asta înseamnă că 73% dintre părinți, au ales această materie pentru copiii lor.

Sursa de mai sus a contactat un profesor, un expert în educație și un teolog, pentru a dezbate problematica religiei ca disciplină introdusă la BAC.
Profesorul Marcel Bartic, nu susține introducerea religiei ca materie de bacalaureat.
Primul argument al său este că „Religia nu ar trebui să apară ca disciplină de Bacalaureat pentru că are un statut ambiguu”.
În plus, „se presupune că evaluăm conținuturi validate științific, recunoscute unanim academic și educațional. De aceea, nu cred că ar trebui să fie inclusă”, a mai spus domnul profesor.
Nici expertul în educație,Ovidiu Voicu, nu consideră că religia ar trebui să-și schimbe statutul ca disciplină.

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.