Românii vulnerabili pot obține ajutoare de la stat de 10.000 de lei pe an

3 min read
Românii vulnerabili pot obține ajutoare de la stat de 10.000 de lei pe an

Angelica Lefter
– 10 ianuarie 2023 16:14

Românii care se află într-un grad extrem de excluziune socială vor putea primi până la 10.000 de lei pentru nevoile imediate, pe baza diferitelor forme de sprijin care se vor acorda. Este anunțul făcut de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), de aceste măsuri vor putea beneficia persoanele vulnerabile astfel:
Se vor oferi 1.400 de lei pentru a sprijini plata facturilor la energie.
Se vor acorda șase noi tranșe de 250 de lei pentru achiziția de alimente și mese calde, de care vor beneficia 2,4 milioane de persoane.
Preșcolarii și elevii din medii defavorizate vor primi vouchere în noul an școlar pentru rechizite și îmbrăcăminte.
Peste 1,18 milioane de români vor primi un nou pachet de 24 kg, cu ajutoare alimentare.
Vor fi acordate vouchere pentru reziliență socială pentru repararea locuințelor și pentru achiziția de electrocasnice.
Persoanele cu dizabilități vor primi vouchere pentru a-și procura echipamente asistive care să le îmbunătățească viața și să le dea, totodată, șansa la o activitate remunerată.
Mamele și copiii nou-născuți din categoriile cele mai defavorizate vor primi sprijin în valoare de 2.000 lei pentru trusouri, în primele 3 luni de la nașterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic”, se arată în informarea transmisă de ministerul de resort.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) mai arată că pentru contracararea scăderii generale a standardului de viaţă şi a apariţiei unor grupuri sociale vulnerabile, va continuă să implementeze măsuri care să să preîntâmpine şi să compenseze efectele sociale destructive, cauzate de contextul macroeconomic, asupra grupurilor aflate în situaţie de risc.Măsurile sunt în strânsă legătură cu strategiile naţionale în domeniul social, precum şi cu evoluţia macroeconomică, pentru a contribui la scăderea ratei riscului de sărăcie şi excluziune. Intervenţiile au fost condiţionate de realizarea unei documentări şi analize prealabile care să permită evidenţierea nevoilor adresate în cadrul propunerilor de proiecte, care să adreseze mai multe aspecte problematice de care depinde calitatea vieţii oamenilor, precum facilitarea accesului la piaţa muncii, educaţia sau locuirea.Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş (foto: impact.ro)
”Datele o spun clar, încă ne confruntăm cu o formă dominantă de sărăcie care poate conduce la precaritate alimentară, în anumite situaţii. Aceste lucruri fac ca peste două milioane de cetăţeni să nu îşi poată permite un standard de viaţă decent pentru anul 2023. Tocmai de aceea, la nivelul Guvernului am gândit un pachet măsuri care sunt integrate şi complementare, astfel încât să se asigure o alocare financiară eficientă a intervenţiilor. Aşadar, vor fi români care se află într-un grad extrem de excluziune socială care vor putea primi până la 10.000 de lei pentru nevoile imediate, pe baza diferitelor forme de sprijin care se vor acorda”, a transmis ministrul Marcel Boloş.Pe termen lung, prin Programele Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027 şi Educaţie şi Ocupare 2021-2027, Guvernul urmăreşte să răspundă nevoilor grupurilor vulnerabile atât în ceea ce priveşte asigurarea accesului la servicii cât şi prin implementarea unor măsuri care să sprijine nevoile imediate.Astfel,

 » sursa: www.agrointel.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.