Șeful T.P. din Timișoara a demisionat, după ce a încercat să mituiască un parlamentar AUR – 60m.ro
2 min readDistribuie acest articol!Directorul Societății de Transport Public din Timișoara, Nicolae Bitea, a demisionat din funcție și a anunțat într-un comunicat că demisionează din motive personale, potrivit Rador. Bitea este urmărit penal de DNA, alături de deputatul PNL Cosmin Șandru, fiind că i-au promis unui alt deputat numirea unor apropiați în posturi de conducere a unor instituții publice dacă acesta nu votează moțiunea de cenzură împotriva lui Florin Cîțu.Dosarul a fost deschis după ce parlamentarii AUR au depus o plângere penală legată de comportamentul lui Cosmin Șandru și propunerea făcută de acesta deputatului Ciprian Titi Stoica. AUR a depus și o înregistrare audio.Nicolae Bitea a spus într-un comunicat că a preluat conducerea societății în urmă cu trei ani, când se înregistrau restanțe salariale către angajați de mai bine de două luni, spunând că s-a preocupat de achitarea la timp a drepturilor bănești. El susține că ”situația financiară a STPT este rezonabilă, cu excepția ratei care trebuie achitată către ANAF, moștenire veche pe care am găsit-o în momentul în care am preluat conducerea societății. Situația financiară ar fi fost alta, dacă Societatea Metropolitană de Transport Timișoara ar fi achitat suma de aproximativ 19.000.000 de lei, bani pentru serviciile de transport oferite de STPT. Acesta este și motivul pentru care am intentat proces celor de la SMTT, în vederea plății serviciilor de transport”.Distribuie acest articol!