Sorin-Cristian Mateescu (AUR): „În câteva luni, maxim un an, a spune că PNL-ul este un partid guvernamental va fi doar o glumă proastă”
4 min readFactorii de decizie, în mod deosebit politicienii români care au condus țara după anul 1989, nu au fost capabili să stabilească planuri strategice pe termen mediu și lung și au vândut sau concesionat din rezervele și resursele țării în schimbul obținerii unor redevențe umilitoare, fapt ce nu face decât să arate nivelul de indiferență și de incompetență a celor care au condus România. Este concluzia prezentată de deputatul AUR de Buzău, Nicolae N. Roman. În cadrul unei declarații politice, oficialul a punctat faptul că noi, românii, suntem singuri în măsură să schimbăm această direcție și să ne valorificăm resursele naționale fără vreun ajutor extern, dar asta în condițiile în care factorii de decizie de la nivelul instituțiilor publice sunt oameni competenți și destoinici, dar în mod deosebit sunt patrioți.
„România este o țară care are resurse de toate tipurile, însă nu are oameni competenți în fruntea ei și în fruntea autorităților și instituțiilor publice cheie, care ar trebui să gestioneze corect alocarea fondurilor bugetare și să implementeze politici publice coerente și adaptate la nevoile curente.
România, care de peste 2100 de ani este jefuită de popoare cotropitoare, este țara care are unul dintre cele mai roditoare soluri din lume, petrol și gaze naturale, o rețea hidrografică extinsă, păduri și biodiversitate, însă a ajuns, în mod paradoxal, în prezent să fie distrusă și ruinată pe mâna unor neprofesioniști, incompetenți și profitori, politicienii fără moralitate și care nu au dorința de a depune eforturi pentru dezvoltarea țării.
Suntem sufocați la fiecare contact cu serviciile publice oferite de oameni incompetenți și de birocrația impusă de o legislație defectuoasă și neactualizată.
În aceste condiții nu putem să stăm impasibil și să nu ne întrebăm cum e posibil ca o un popor inteligent și creativ să nu beneficieze de un standard ridicat de viață, raportat la resursele disponibile?
De ce țara noastră a ajuns să fie una dintre țările Uniunii Europene cu cel mai mare număr de angajați săraci, cu nivel inacceptabil de analfabetism și abandon școlar, cu un număr record de pensionari cu pensie minimă și unul dintre cele mai sărace state membre.
Dacă ne gândim la cauzele care au determinat această tristă situație putem spune că le cunoaștem foarte bine cu toții: pornind de la distrugerea economiei și a industriei românești prin privatizări pe 1 LEU și până la distrugerea agriculturii, care ar putea contribui la o creștere economică în mod deosebit.
Se poate observa – cu ochiul liber și fără prea multă analiză – faptul că factorii de decizie, în mod deosebit politicienii români care au condus țara după anul 1989, nu au fost capabili să stabilească planuri strategice pe termen mediu și lung și au vândut sau concesionat din rezervele și resursele țării în schimbul obținerii unor redevențe umilitoare, fapt ce nu face decât să arate nivelul de indiferență și de incompetență a celor care au condus România.
Am ajuns astfel sclavi între o țară bogată, unde energia electrică se exportă și se întoarce cu preț dublu pentru consumatorii români, unde petrolul este concesionat, iar resursele de gaze din Marea Neagră rămân neexploatate. O altă situație teribil de dăunătoare se poate remarca la nivelul exploatărilor de lemn din păduri, unde românul rămâne fără lemne pentru iarnă în favoarea dezvoltării industriei prelucrătoare de lemn din alte state europene.
Pentru producătorii din agricultură este o altă situație rușinoasă întrucât o parte din recoltă se exportă sau se aruncă și se întoarce procesată în marile rețele de magazine, care fac profituri enorme, în timp ce producătorului mic și mediu autohton nu i se creează condițiile pentru o piață de desfacere. Constat cu tristețe faptul că nu învățăm din greșelile comise în trecut și din acest motiv nu reușim nici să ne valorificăm resursa umană, adică cel mai important capital al țării, care alege să migreze unde i se oferă condiții mai bune de trai.
În concluzie, noi, românii, suntem singuri în măsură să schimbăm această direcție și să ne valorificăm resursele naționale fără vreun ajutor extern, dar asta în condițiile în care factorii de decizie de la nivelul instituțiilor publice sunt oameni competenți și destoinici, dar în mod deosebit sunt patrioți. Numai în acest fel putem schimba direcția spre valorificarea resurselor interne de care România dispune și ne putem întoarce pe drumul cel al dezvoltării naționale”, a declarat deputatul AUR de Buzău, Nicolae Roman.