Ștefan Muscă – agricultorul cu suflet mare care vine în sprijinul copiilor care au nevoie de ajutor!
3 min readAngelica Lefter
– 5 octombrie 2021 10:20
Ștefan Muscă, prim-vicepreședinte al Asociației Forța Fermierilor, la Asociația CONIL
Agricultorul cu suflet mare care vine în sprijinul copiilor care au nevoie de ajutor! Fermierul Ștefan Muscă donează fructe și legume de sezon pentru copiii aflați într-un centru din București. Prim-vicepreședintele Asociației Forța Fermierilor obișnuiește de 5 ani să aducă copiilor de la Asociația CONIL alimente și bunuri și s-a dovedit a fi un sprijin în orice activitate desfășurată de aceștia.Copiii cu dizabilități din Asociația CONIL au primit fructe și legume de sezon donate de fermierul Ștefan MuscăÎn această toamnă, copiii vor învăța care sunt fructele și legumele de sezon și cum să pună murături la borcan. Pentru a-i sprijini, fermierul giurgiuvean Ștefan Muscă a încărcat o dubă cu produse din propria fermă, iar pe cele pe care nu le-a avut, le-a cumpărat special pentru cei mici, după cum a spus pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.”Trebuie să mișcăm fermierii din această țară. Copiii aceștia sunt în mare dificultate și au nevoie de noi. Eu vin de mult timp la copiii de la Asociația CONIL, acum am venit cu legume și fructe de toamnă, apoi am vorbit să cumpăr o mașină de mere de la Voinești, voi merge să o aduc. Acum cei mici vor învăța cum se pun murăturile și am adus ardei gogoșar, ardei capia, le-am adus cartofi, mere, struguri, ulei, tot ce se poate. Un copil a venit și a luat o țelină în brațe. Este ceva frumos, mă simt bine când ajung aici! Eu nu sunt unul dintre fermierii bogați, dar îmi place să fac bine din puținul meu pentru că apoi mă simt bine mult timp, este ca o eliberare de stres. Eu și soția mea avem un respect foarte mare pentru doamnele care lucrează cu acești copii, dânsele depun efort, este o muncă colosală. Copiii aceștia au mare nevoie de iubire!”, a menționat fermierul Ștefan Muscă.Fermierul Ștefan Muscă așteaptă de 6 luni ca fabrica de procesare a laptelui proaspăt finalizată să fie conectată la electricitateȘtefan Muscă a completat că proiectul fabricii de procesare a laptelui despre care a mai povestit la Agrointeligența – AGROINTEL.RO a intrat pe ultima sută de metri.Acum așteaptă racordarea făbricuței la curentul electric de mai bine de 6 luni, lucru care îl nemulțumește, însă odată pornită fabrica de procesare, copiii din Asociația CONIL se vor bucura din partea crescătorului de animale și de produse lactate proaspete.”Aștept de 6 luni să vină Enel să-mi tragă curent să pot să dau drumul la fabrica de lapte. Proiectul este gata, decât să vină să-mi tragă curent să pot să dau drumul la utilaje. De 6 luni aștept să am curent electric. Voi produce brânză, lapte. Aș vrea să scot de la stat o subvenție pe litrul de lapte, să vin cu laptele la copii”, a spus Ștefan Muscă.Agricultorul spune că asemenea gesturi ar trebui făcute des de toți fermierii pentru că fiecare are câte ceva de oferit în propria gospodărie și chiar nu ar strica o mobilizare din punct de vedere financiar pentru a ajuta persoanele bolnave.”Eu mă gândesc că dacă am dona 5 euro pe hectarul de pământ,