Studiu german | Școala online are același efect asupra elevilor ca și vacanța de vară: ei nu progresează

2 min read
Studiu german | Școala online are același efect asupra elevilor ca și vacanța de vară: ei nu progresează

Un studiu efectuat de Universitatea Goethe din oraşul german Frankfurt a ajuns la concluzia că învăţământul online (sau la distanţă), o obligaţie pentru mulţi elevi în timpul pandemiei, produce sub aspect educaţional un efect similar celui al vacanţei de vară, iar randamentul şi competenţele elevilor nu progresează prin această metodă de studiu, relatează luni agenţia EFE, citată de Agerpres.
„Evoluţia medie a competenţelor în perioada închiderii şcolilor din primăvara anului 2020 se caracterizează prin stagnare, cu tendinţa de diminuare” a acestora, afirmă Andreas Frey, profesor de psihologie pedagogică. „Efectul este similar vacanţelor de vară”, rezumă el.
Studiul, despre care au scris mai multe mass-media germane, relevă o scădere mai pronunţată a competenţelor educaţionale în rândul copiilor şi adolescenţilor proveniţi din familii vulnerabile din punct de vedere social. „Diviziunea între săraci şi bogaţi s-a adâncit şi mai mult în timpul primelor închideri ale şcolilor din cauza pandemie”, remarcă în acest sens Andreas Frey.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Cercetarea a fost întocmită pe baza unor date din întreaga lume referitoare la evoluţia pregătirii elevilor în perioadele în care pandemia COVID-19 a impus închiderea şcolilor şi trecerea la învăţământul online.
Psihanalistul Ioana Scoruș a afirmat că efectele școlii online asupra copiilor sunt devastatoare.
„Sau să presupunem că totul se va muta din ce în ce mai mult în virtual. Care mai este, aș întreba eu, satisfacția unei vieți trăite astfel? Ce facem cu umanul din noi dacă plăcerile, interesele ni le satisfacem prin intermediari? Ce altceva mai avem de învățat?
Eu o văd ca pe o DESTRUCTURARE A NOASTRĂ, lucru care începe cu mintea, evident, după cum vorbeam mai devreme despre mecanismele de apărare.

 » sursa: www.r3media.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.