Tânăr declarat decedat în spital din cauza infecției cu coronavirus, deshumat din cauza unor suspiciuni de crimă
2 min readUn tânăr în vârstă de 33 de ani, care a murit în luna octombrie a anului trecut în spitalul din Bârlad, oficial din cauza infecţiei cu coronavirus, a fost deshumat, sâmbătă, din cauza unor suspiciuni de crimă, anunță Vremea nouă, citată de Antena3.
Potrivit sursei citate, vineri, la mai bine de trei luni de la înmormântare, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui a ordonat deshumarea trupului lui Andrei, din cauza unor suspiciuni de crimă.
Familia a solicitat, în numeroase rânduri, anchetatorilor să verifice toate ipotezele de anchetă pe care chiar ei le-au pus la dispoziţie pentru a afla adevărul despre moartea tânărului.
Procurorul de caz a solicitat deshumarea pentru ca experţii să poată efectua o necropsie, expertiză care să stabilească cauza exactă a morţii, mai ales în condiţiile în care iniţial nu a fost efectuată o astfel de expertiză tocmai pentru că tânărul a fost declarat decedat de covid, potrivit Vremea nouă.
Familia a explicat că, după ce Andrei Bogdan a murit în spitalul din Bârlad, au descoperit pe trupul acestuia mai multe lovituri, o rană la ureche, un ochi umflat, dar şi vânătăi pe tot corpul.
De asemenea, membrii familiei au descoperit şi că întreg trupul ar fi fost dat cu fond de ten înainte de a fi ridicat de la morgă.
În funcţie de necropsie şi noua expertiză criminalistică, procurorul din Vaslui va stabili cu exactitate dacă Andrei Bogdan a murit aşa cum medicii din Bârlad au notat pe certificatul de deces, respectiv infecţia cu coronavirus, sau dacă alta a fost cauza morţii.