Toaletarea sau tăierea copacilor, doar cu aviz de la Primărie. Legislație, amenzi
3 min readAngelica Lefter
– 18 aprilie 2023 00:24
Toaletarea sau tăierea copacilor fac obiectul unei legi în vigoare ce prevede sancțiuni dacă aceste lucrări sunt executate pe domeniul public sau privat, fără aviz, autorizație din partea autorităților locale, a primăriei, mai exact.
Toaletarea sau tăierea copacilor de pe domeniul public sau privat – doar cu aviz;
Cât costă toaletarea sau tăierea unui copac. Prețuri;
Amenzi pentru curățarea sau tăierea copacilor fără aviz.
Deși la prima vedere poate părea o simplă treabă gospodărească, în realitate, pentru toaletarea copacilor este necesar un aviz emis de Primărie, iar întreaga operațiune trebuie să se desfășoare conform legislației în vigoare pentru a nu produce vătămarea arborilor, altfel cel care face tăierile riscă amenzi serioase.Toaletarea sau tăierea copacilor de pe domeniul public sau privat – doar cu aviz
Indiferent că se află pe domeniul public sau privat, toaletarea copacilor se va face doar conform legii și neapărat după ce a fost emis avizul de la Primăria de care solicitantul aparține.Legea 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spațiilor verzi cuprinde reglementări clare în această privință. Defrișarea sau toaletarea copacilor de pe domeniul privat sau public se face doar cu autorizație emisă de Primărie, iar pentru a obține documentul este necesară depunerea unei cereri la registratura Primăriei în jurisdicția căreia se află solicitantul.În respectiva solicitare trebuie menționat că se dorește toaletarea sau tăierea copacului, dar și motivele pentru care se dorește acest lucru. Spre exemplu, puteți menționa că o parte din crengile arborelui s-au uscat și riscă să cadă peste casă sau peste trecători ori mașini, dacă sunt pe domeniul public. Cererea va fi examinată de o comisie din cadrul Primăriei, iar dacă motivele sunt întemeiate, va emite o autorizație de tăiere sau toaletare a copacului, fără niciun cost.Cât costă serviciul de toaletare a unui pom de pe domeniul privat
Cât costă toaletarea sau tăierea unui copac. Prețuri
Prețurile pentru toaletarea sau tăierea unui copac variază în funcție de mai mulți factori.Dacă copacul se află pe domeniul public, serviciul specializat din cadrul Primăriei se va ocupa de tăierea sau toaletarea arborelui fără niciun cost. Situația se schimbă dacă arborele e află în propria curte.După obținerea autorizației sau avizului de la Primărie, solicitatul poate să toaleteze sau să taie singur copacul, dacă are cunoștințele necesare.În cazul în care nu deține cunoștințele necesare, proprietarul copacului poate apela la firme specializate sau la serviciul din cadrul Primăriei, însă întreaga operațiune va fi contracost.O firmă care execută astfel de operațiuni își stabilește prețurile în funcție de acțiunea care trebuie efectuată, toaletare sau tăiere, și de județul unde se execută.Tarifele pornesc de la 150-200 de lei pentru toaletarea copacilor și pot ajunge chiar la 1.200 de lei pentru tăierea arborilor cu înălțimea peste 18 metri.Pentru transportul frunzelor și crengilor, proprietarul mai poate scoate din buzunar încă 200 de lei, în funcție de zona în care locuiește.Amenzi pentru toaletarea pomilor fără aviz de la primărie
Amenzi pentru curățarea sau tăierea copacilor fără aviz
Tăierea neautorizată a arborilor se sancționează cu amendă de la 200 de lei la 1.000 de lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 de lei la 5.000 de lei pentru persoanele juridice,