Top 3 soiuri de struguri mai puțin cunoscute pentru vinuri alese

2 min read
Top 3 soiuri de struguri mai puțin cunoscute pentru vinuri alese

Soiuri mai puțin cunoscute de viță-de-vie, dar din care se obțin vinuri alese, foarte apreciate. Specialiștii au nominalizat trei soiuri care, chiar și pentru mulți pasionați de vin, sunt încă necunoscute.
Cele trei soiuri de struguri mai puțin cunoscute, dar din care se obțin vinuri alese, sunt: Viognier, Barbera și Carménère, potrivit Agerpres.
Top trei soiuri de struguri mai puțin cunoscute pentru vinuri alese:
Soiul Viognier
Soiul Viognier de struguri a fost pe cale de dispariție la începutul secolului XX, însă a fost salvat. A fost adus din Australia și cultivat într-o regiune din Franța. Au coaja mai tare și sunt foarte dulci, ceea ce îi face potriviți pentru a obține vin dulce. Adaugă o notă florală vinului, lucru pentru care sunt foarte apreciați. Acest soi poate fi vinificat singur sau combinat cu alte soiuri precum Chardonnay.
Soiul Barbera
Strugurii Barbera se cultivă în nordul Italiei, California, Argentina, Australia. Din acest soi se fac vinuri roșii seci, de obicei, însă se pot folosi și pentru vinuri roșii dulci. Caracteristica lor principală este aroma de cireșe care se simte de la prima gură. Vinurile Barbera sunt de la cele mai accesibile până la cele mai scumpe. Așadar, există o mare varietate pe care o poți avea în restaurantul tău.
Soiul Carménère
Carménère este un soi de viță de vie ce stă la baza vinurilor deja cunoscute – Cabernet Sauvignon și Merlot. Este un soi care s-a considerat pierdut în secolul XIX. Soiul este originar din regiunea Bordeaux, Franța. Vinurile făcute în Chile conțin, majoritatea, acest soi de struguri. Deși se cultivă destul de greu, s-au dezvoltat tehnici speciale de cultivare și procesare astfel încât vinul să fie de cea mai bună calitate. Culoarea vinului – roșu rubin – este fascinantă. Notele sale de fructe de pădure și cireșe negre fac vinurile din Carménère să fie extrem de apreciate. Tocmai de aceea este un must să le ai în localul tău.

 » sursa: www.agrointel.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.