Un vaccin pentru sărăcie nu ne dați?! – CRITICII.RO
3 min readZici că nu trebuie luați la puricat din prima, trebuie lăsați să lucreze așa cum s-au angajat. Angajamente buluc, realizări și pietre de temelie zero.
Totul începe cu o poveste frumoasă, un Făt Frumos care le promite românilor marea cu sarea dacă primește un guvern al său. L-a primit chiar cu un an înainte de alegeri chiar. Noi ne-am prins de figura că-i vrăjeală, dar am înghitit-o cumva, l-am lăsat și după alegeri să-și facă “guvernul meu” . Apoi începe calvarul austeritatii pentru români: primul ministru spune clar și răspicat că programul de guvernare este altceva decât programul electoral promis în campania electoral. Cele 70 de miliarde de euro promiși în campanie cu girul comisiei europene se transformă în cei 30 de miliarde răsfirați prin planuri de reziliență și redresare, car nu capătă încă girul european, atragerea unor fonduri comunitare rămâne în continuare o iluzie atâta timp cât guvernul se poate împrumuta la bănci.
Am depășit și spectacolul cu pilele, amantele și toți lipitoriii de afișe așezați pe funcții ministeriale. Au brevetat și ocuparea funcțiilor fară studii de specialitate chiar și pentru portofoliile de ministru. Salariile nesimțite și pensile speciale au fost uitate acolo, undeva în campania electorala de anul trecut, că nu mai contează, trebuie îndestulată și noua clientelă.
Copii noștri merg spre nicăieri, despre tabletele promise nu se mai aude nimic, învățământul nu este demult o prioritate. Se amână și plata pentru educația timpurie a copiilor, ce dacă e dată lege, tot vrăjeală electorală se cheamă. Dacă sunt bani pentru plătit presa, e suficient cât să ne tina mintea ocupată cu spaimă și îngrijorări. Rând pe rând localitățile țării intră în carantină, nimic nu intră, nimic nu iese, nimic nu mișcă. Asta până când vine vremea capitalei. Grangurilor păpușari nu le convine să se blocheze capitala, indiferent cât de mulți bolnavi ar năvăli în spitale. Ca de obicei politicienii sunt versatili și găsesc soluția: schimbă modul de calcul al incidenței cazurilor de covid.
Și mai inoculează o grijă în plus: faptul că românii nu se vaccinează în numărul prevăzut de producătorii de vaxine vor cauza sărăcirea ulterioară a populației. Este deducția logică a unui ziarist pseudomarxist rejectat din politică pe motiv de nepotrivire de caracter, dar care nu-și abandonează lăturile pe bani.
Un vaccin împotriva sărăciei nu ne dați? Sărăcirea românilor este o realitate, oamenii încep să resimtă deja măsurile de înstrăinare a economiei, sau ce a mai rămas din ea. Au început să nu mai plătească lucrătorii din mineritul de cărbune și pe cei din mineritul strategic, de uraniu. România va trebui să importe energie, distribuția și transportul aparține deja străinilor. S-a mai bifat astfel un capitol din contractual neștiut de aderare. Urmeza vânzarea terenurilor agricole către străini,, se rezolvă și asta că doar au toate pârghiile. Nici măcar nu se mai mimează dezbaterea, se impune în parlament și cu asta basta, România sleită se zbate dar nu se mai poate opune.
Ascultând gargara zilnică pe toate canalele de știri te apucă groaza.