Vasile Nagy (AUR) pledează pentru reformarea Ministerului Afacerilor Interne

3 min read

Deputatul AUR Vasile Nagy a vorbit în cea mai recentă declarația politică a sa despre necesitatea reformării Ministerului Afacerilor Interne și de prioritățile de care trebuie să se țină cont în elaborarea noii strategii naționale, ținând cont de exigențele din domeniu ale UE. MAI trebuie să își consolideze capacitatea de prevenție și reacție imediată, să asigure creșterea rezilienței și pregătirii pentru a face față dezastrelor și altor situații de risc, într-un mod adaptat la nevoile actuale, a subliniat parlamentarul.

„Ministerul Afacerilor Interne este principalul garant al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, apărător al ordinii publice şi al proprietăţii publice şi private. Ca una dintre cele mai importante instituţii guvernamentale, contribuie la apărarea statului de drept, Ministerul Afacerilor Interne are atribuţii atât în domeniul luptei antiinfracţionale, al ordinii, siguranţei şi securităţii naţionale, cât şi în asigurarea de servicii publice pentru cetăţenii români, la standarde europene.

 Astfel, Ministerul Afacerilor Interne elaborează obiectivele activităţii din domeniul afacerilor interne, potrivit Programului de Guvernare şi obligaţiilor ce îi revin din documentele strategice naţionale, precum şi din cele internaţionale la care România este parte, implementând măsurile necesare pentru atingerea lor.

Ministerul Afacerilor Interne urmăreşte atingerea obiectivelor strategice ale Uniunii Europene precum şi îndeplinirea activităţilor subordonate principiilor şi direcţiilor de acţiune ale politicii statului român, circumscrise priorităţilor şi obiectivelor strategice stabilite prin Programul de Guvernare.

Ministerul Afacerilor Interne va defini și implementa, împreună cu alți actori statali și cu sprijinul societății civile, o nouă strategie națională, care să confere mecanisme și responsabilități precise în planul ordinii și siguranței publice. Implementarea acesteia va contribui la asigurarea unui grad ridicat de siguranță a persoanelor, comunităților și patrimoniului acestora.

Căutarea persoanelor dispărute, siguranța școlară, prevenirea delincvenței juvenile, combaterea violenței domestice, prevenirea agresiunilor de natură sexuală, precum și a infracționalității cu grad ridicat de impact emoțional și psihologic în comunitate sunt subiecte de interes direct pentru fiecare cetățean.

 MAI trebuie să urmărească ca aceste priorități să fie corelate cu cele naționale și internaționale referitoare la prevenirea și combaterea criminalității grave, a celei organizate și transfrontaliere, precum și a celei cu impact negativ asupra bugetului național și european. MAI trebuie să își consolideze capacitatea de prevenție și reacție imediată, să asigure creșterea rezilienței și pregătirii pentru a face față dezastrelor și altor situații de risc, într-un mod adaptat la nevoile actuale.

Finalitatea acestui demers se va traduce în rezultate concrete, în ceea ce privește: îmbunătățirea sistemului de asigurare a ordinii publice, cu accent pe activitatea de prevenire, respectiv pe extinderea utilizării monitorizării video în misiunile de pază; întărirea capacității de funcționare și reacție a structurilor operative; eficientizarea structurilor de suport, inclusiv prin crearea unui mecanism unitar, la nivelul județului, care să asigure resurse materiale pentru toate structurile operative ale MAI; impunerea utilizării procedurilor de lucru electronice și a sistemelor de management electronic al documentelor.

În vederea eficientizării actului managerial, este necesar ca funcțiile de conducere să fie ocupate prin concurs și nu doar cu caracter temporar. Trebuie introdusă o limitare a procedurilor de împuternicire, strict la acele situații obiective când altă modalitate de ocupare nu este posibilă. Totodată, pentru anumite funcții de conducere în structuri ale MAI, este necesar ca ocuparea postului să se realizeze pentru o perioadă determinată, în baza unui mandat. În acest fel, va exista un element care va conferi stabilitate pe post persoanei respective și, în același timp, va obliga instituția să stabilească obiective clare, iar titularul postului să le îndeplinească”.

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.