Iohannis, Cîțu, Aurescu: voi ați auzit că un român este ținut în frig la granița de pe Prut?

2 min read
Iohannis, Cîțu, Aurescu: voi ați auzit că un român este ținut în frig la granița de pe Prut?

Cei trei reprezentanți politici ai statului român au fiecare în parte autoritatea necesară pentru a putea lua apărarea unui cetățean al statului român căruia nu i se permite, în mod abuziv, intrarea în Republica Moldova.

Aici nu mai este vorba despre George Simion ci despre faptul că în România cetățenii simt că nu sunt apărați de instituțiile statului. Ori președinția României, guvernul și/sau ministerul de externe ar fi trebuit să ia o poziție dură față de orice ilegalitate comisă împotriva românilor.

Astăzi, duminică 14.03.2021, accesul lui George Simion în Republica Moldova a fost blocat. Asta în ciuda faptului că este parlamentar român, beneficiază de imunitate diplomatică și este membru al comisiei comune parlamentare România – Republica Moldova. George Simion se deplasa la Chișinău în calitatea sa oficială și la solicitarea parlamentului Republicii Moldova.

Că regimul de la Chișinău se apară și George Simion reprezintă o amenințare importantă, devine clar pentru toată lumea. Activistul civic unionist, devenit între timp politician, chiar parlamentar român unionist, reprezintă o problemă pentru clica mafiotă care devalizează statul Republica Moldova și a cărui unică soluție este unirea cu România.

Iohannis, Cîțu și chiar Aurescu, ministrul de externe, au puterea să își apere cetățenii, dar aleg să nu o facă. Mai grav este că Bogdan Aurescu, cel care și-a creat o aură publică de mare salvator al intereselor țării, de această dată nu își joacă rolul și nu intervine, deși poziția sa categorică ar rezolva imediat problemele.

Aurescu este doar o imagine creată cu scopul de a fi utilizat în momente cheie, dar nu un personaj politic care să se poată ridica la înălțimea funcției ce o deține și de unde ar trebui să reprezinte cu succes interese românilor.

Despre Maia Sandu nici nu mai are rost să discutăm, este evident că dacă ea ar fi dorit George Simion era deja la Chișinău fără a mai fi necesar tot acest show regizat de oficialitățile din al doilea stat românesc.

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.