Călătoria cu trenul este o adevărată provocare. Ce a transmis Ministerul Transporturilor referitor la situația semnalată de către senatorul Adrian Cătană (AUR) privind întârzierile trenurilor CFR Călători
3 min readSă călătorești cu trenul în România este o adevărată provocare deoarece nu știi cu precizie dacă vei ajunge la timp la destinația dorită. Trenurile înregistrează zilnic întârzieri – în 2022, trenurile din țară au întârziat 4,3 milioane de minute. Călătorii sunt tot mai nemulțumiți de condițiile în care CFR Călători își desfășoară activitatea – în data de 3 martie a.c., trenul 2076 (Râmnicu Vâlcea–Piatra Olt) operat de CFR Călători, operator de stat, a avut o întârziere de cca. 197 de minute.
Senatorul AUR Adrian Cătană a sesizat ministrului Sorin Grindeanu această situație și a subliniat că este inacceptabil ca directorul CFR Călători, Traian Preoteasa, să asiste impasibil la această problemă. În opina senatorului, având în vedere performanțele slabe ale companiei, dl. Preoteasa nu ar fi trebuit să mai primească un nou mandat.
Ca urmare a solicitării făcute de către senatorul Adrian Cătană, Ministerul Transporturilor a transmis un punct de vedere privind întârzierile înregistrate, dar și informații referitoare la situația semnalată – întârzierea de 197 de minute a trenului 2076.
În cazul semnalat, ministerul a a transmis că, în urma defectării locomotivei, mecanicul trenului a solicitat locomotivă de ajutor, iar, după sosirea locomotivei în staţia loneşti, trenul şi-a reluat circulaţia în condiţii de siguranţă. Totodată, Ministerul Transporturilor a precizat că pasagerii din trenul R 2076 au fost preluaţi către destinaţii de trenul RE 2522 Râmnicu Vâlcea – loneşti (sosire 15:56) Piatra Olt – Caracal.
În ceea ce privește întârzierile înregistrate de trenuri, instituția a transmis că peste 85% din trenurile Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A. aflate în circulație (în medie 1100 trenuri/zi) ajung la destinaţie fără întârzieri.
„În anul 2022, întârzierea medie pe tren CFR Călători a fost de circa 7 minute şi 30 secunde, din care 1 minut şi 30 secunde reprezintă întârzierea medie pe tren din cauze generate de CFR Călători.
În anul 2023, întârzierea medie pe tren al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Cătători „CFR Călători” S.A. a fost de circa 8 minute, din care 1 minut şi 7 secunde reprezintă întârzierea medie pe tren din cauze generate de CFR Călători”, se arată în răspuns.
Ministerul Transporturilor a precizat că, în anumite cazuri, întârzierile de sute de minute au cauze care nu țin de CFR Călători (vreme nefavorabilă, lucrări la infrastructură ș.a.)
În final, ministerul nu a transmis comentarii privind performanțele CFR Călători în mandatul dl. Traian Preoteasa, ci a precizat că Ministerul Transporturilor şi infrastructurii, în calitate de autoritatea publică tutelară, nu poate interveni în procesul de luare a deciziilor comerciale, în conducerea şi în funcționarea curentă a întreprinderilor publice:
„ numirea/revocarea directorilor cărora le-a fost delegată conducerea societății este atributul Consiliului de administrație. Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A. este administrată în conformitate cu dispozițiile Ordonanței de Urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporaţivă a întreprinderilor publice, de un Consiliu de Administrație format din 7 membrii (administratori), persoane fizice sau juridice, cu experiență în activitatea de administrare/management a/al unor întreprinderi publice profitabile sau a/at unor societăți profitabile.
Consiliul de administrație deleagă conducerea Societății unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei Director General, care va reprezenta Societatea în relația cu terţii şi în justiție, conform atribuțiilor sale”.