Sorin Mateescu (AUR) solicită Ministerului Finanțelor să clarifice situația companiei Euroins
2 min readSenatorul AUR Sorin Mateescu solicită Ministerului Finanțelor să clarifice situația companiei Euroins, în condițiile în care liderul pieței de asigurări din România a fost sancționat 4 ori în ultimul an.
Domnule ministru, așa cum am adresat o întrebare și Președintelui ASF, în ultima perioadă au apărut o serie de articole privind o serie de nereguli înregistrate la nivelul diverselor companii de asigurării, prin care se arată evoluția sancțiunilor stabilite de către autoritățile publice fiscale în sarcina, de exemplu a companiei Euroins iar consecvența, frecvența și cuantumul amenzilor dovedesc un interes sporit din partea ministerului dumneavoastră de a monitoriza și supraveghea această companie cu profil RCA .
În acest sens vă solicit să precizați dacă se poate confirma că revenirea economică a companiei Euroins în ultimii ani este bazată pe indicatorii de solvabilitate și de lichiditate? De asemenea, precizați dacă sancționarea excesivă cu frecvență lunară poate constitui o modalitate artificială, nereală de supraveghere printr-o acceptare tacită a continuării activității asiguratorului fără a respecta cerințele legale de solvabilitate în condițiile în care măsura amenzii s-a dovedit a fi ineficientă ?
De asemenea, în condițiile în care având calitatea de monitorizare a deciziilor ASF, vă prezint nota de aprobare a modificărilor aduse Normei 20/2017 prin care se arată următoarele :
„Scopul acestor modificări este acela de a garanta, la orice moment, atât accesul neîngrădit al A.S.F. la informațiile certe, corecte și nealterate ce privesc evoluția rezervei de daune avizate a fiecărui asigurător RCA, cât și la nivel de piață și totodată, evidențierea înregistrării în timp a modificărilor efectuate asupra acestei rezerve în raport cu data plății sau respingerii de la plată a dosarului de daună pentru care a fost constituită.”
În acest sens modificarea Normei 20/2017 poate determina întârzieri în raportările curente ale asiguratorilor și crearea unui situații haotice care să deservească interesele asiguratorilor RCA sancționați aproape lunar de către ASF și Ministerul Finanțelor.
Vă rog să precizați care este, în opinia dumneavoastră de ministru al finanțelor țării, gradul de implicare în săvârșirea faptelor cu intenție al conducerii executive a companiei Euroins în condițiile sancționării acesteia de 4 ori în ultimele 12 luni ?