Adrian Costea (AUR) interpelează MAE pe tema limbii „moldovenești” și a limbii române în Ucraina

3 min read

Senatorul AUR Adrian Costea a adresat ministrului de Externe, Luminița Odobescu, o interpelare referitoare la problema limbii „moldovenești” și a limbii române în Ucraina, în contextul în care, Volodimir Zelenski a afirmat că această chestiune este una minoră. Costea a solicitat un punct de vedere, mai ales că, potrivit unui anunț al președintelui Iohannis, relația dintre România și Ucraina va fi ridicată la nivel de Parteneriat Strategic.

Pe data de 10.10.2023, pe parcursul vizitei sale în România, Președintele Ucrainei, Domnul Volodimir Zelenski, a fost întrebat într-un interviu (difuzat public pe canalele de televiziune din România) dacă Ucraina este pregătită să accepte că limba „moldovenească” nu există și să recunoască limba română pentru minoritatea română din Ucraina.
Domnia Sa a răspuns că:
1) Pentru Domnia Sa problema limbii române / „moldovenești” „nu este o problemă”, că „nu vede o problemă globală în asta”. Că în opinia Sa este o chestiune minoră, problema majoră fiind războiul.
2) Guvernul ucrainean urmează să se întrunească (la o dată incertă, nu se știe exact, poate în câteva săptămâni) și va lua o decizie în această chestiune.
3) Federația Rusă profită de asemenea chestiuni ca să destabilizeze și să-i dezbine pe aliați, de aceea nu trebuie să le dăm prilej să folosească o asemenea temă ca să ne slăbească apărarea, într-un moment când este nevoie de unitate.
Așadar, șeful statului vecin și prieten nu-și asumă în nici un fel soluționarea acestei probleme, ci o consideră minoră, transferând-o executivului, cândva la o dată necunoscută în viitor.
Or, se știe că pentru partea română chestiunea identității lingvistice a minorității din Ucraina este una extrem de importantă, ridicând-o în numeroase rânduri în contactele bilaterale.

În aceeași zi, Președintele României a anunțat că relația dintre România și Ucraina va fi ridicată la nivel de Parteneriat Strategic.

Pe de altă parte, în spațiul public a apărut informația că Guvernul României deja „a rezolvat problema minorității române din Ucraina. Drepturile minoritățile trebuie să fie în oglindă; s-a găsit înțelegere la partea ucraineană. Aceleași drepturi care sunt în România pentru minoritatea ucraineană trebuie să existe și în Ucraina, iar limba moldovenească nu va mai exista pentru că nu a existat niciodată. Se caută rezolvare și pe partea religioasă”.
Desigur, este un anunț îmbucurător.

În lumina acestor două evoluții întrucâtva contradictorii, Vă rog îngăduiți-mi să Vă întreb:

1) Cum evaluați declarațiile publice ale Președintelui Ucrainei, care afirmă că problema limbii („moldovenești” / române) în Ucraina pentru Domnia Sa nu există, ori este una minoră?
Câtă vreme pentru România, țară vecină și mare susținătoare a Ucrainei, în curs de a deveni acum chiar partener strategic, identitatea lingvistică a românilor din Ucraina este o problemă extrem de importantă, nu credeți că declarația Președintelui țării partenere privind această problemă este una nediplomatică, pentru a nu spune altfel?
Cum veți reacționa, la nivel guvernamental, la aceste declarații?
Când statul vecin și partener solicită soluționarea ei, considerați că aserțiunea „nu este o problemă pentru mine” se înscrie în linia relațiilor de bună vecinătate și a recunoștinței pentru neprecupețitul ajutor acordat Ucrainei de către România?
Nu considerați că s-ar fi cuvenit ca șeful statului vecin și prieten să-și asume rezolvarea cu celeritate a acestei chestiuni, pe care partea română a ridicat-o de foarte multe ori în contactele bilaterale?

2) Mai precis, ce negocieri privind tema menționată au avut loc la nivelul guvernelor României și Ucrainei, și la ce nivel?
Ce anume documente s-au semnat ori urmează a fi semnate – și când anume –, care să materializeze veștile îmbucurătoare anunțate public de Prim-Ministrul României? Pe ce anume exact se bazează aceste declarații?

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.