Care este data probabilă a nașterii copilului tău? Află acum!

2 min read
Care este data probabilă a nașterii copilului tău? Află acum!

Vârsta exactă a sarcinii: cum se calculează?
Cel mai sigur mod de a determina vârsta gestațională este folosirea primei zile a ultimei menstruații a femeii însărcinate și confirmarea acestei date cu măsurătorile de la ecografie. 

Data ultimei menstruații 

Dacă viitoarea mămică are un ciclu menstrual regulat, atunci vârsta gestațională se poate afla luând în calcul data primei zile a ultimei menstruații. O sarcină obișnuită durează, în medie, 280 de zile sau 40 de săptămâni, începând cu prima zi a ultimei menstruații. Așadar, dacă vrei să calculezi data probabilă a nașterii bebelușului, adaugă aceste cifre (280 de zile sau 40 de săptămâni) la data primei zile a ultimei menstruații. 
Teoretic, acest calcul nu este corect din punct de vedere medical, deoarece în mod normal ovulația are loc între zilele 11 și 21 de la începutul ciclului. Însă majoritatea femeilor nu cunosc data exactă a concepției, iar din acest motiv se calculează începând de la prima zi a celei mai recente menstruații. Doar în cazurile în care femeile au urmat o procedură de fertilizare (inseminarea artificială sau fertizarea in vitro) se poate cunoaște exact data concepției. 
Din punct de vedere statistic, doar aproximativ 5% dintre copii vin pe lume la data calculată conform primei zile de la ultima menstruație. Restul de 95% dintre copii se nasc până la două săptămâni după sau cu trei săptămâni înainte de data nașterii calculate.

Ecografia 

Măsurarea bebelușului cu ajutorul ultrasunetelor este cea mai precisă metodă de stabilire a vârstei gestaționale în primele săptămâni de sarcină. Pe măsură ce trece timpul, acest procedeu devine mai puțin precis. Fătul poate fi evaluat începând cu săptămânile 5-6 după ultima menstruație a mamei, iar cel mai bun moment pentru a estima vârsta acestuia folosind ecografia este între a 8-a și a 18-a săptămână de sarcină. 

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.