Ce mamă își lasă copilul să asculte muzica ale cărei versuri sunt licențioase? Eu, eu sunt acea mama

Dăm pe repede înainte în zilele noastre. Acum sunt mama unui fete de 11 ani, dintr-o generație care este nativă în engleză, care se dezvoltă emoțional mult mai repede decât ne-am dezvoltat noi, cu acces la informație și cu părinți mileniali. Dar un lucru nu se schimbă: nevoia de a se integra în grupul de prieteni și de a ”impresiona” cu vulgarități. Este ceva normal, o etapă în dezvoltare care este parte din dorința copilului de a cunoaște și partea ”underground” a lumii. Este normal ca în dialogul cu prietenii ei să mai arunce și cuvinte vulgare. Este normal să asculte muzică ale cărei versuri să fie mai explicite. Este normal să fie atrasă de lucruri interzise. 
Și la fel de normal este ca noi, părinții, să fim prezenți. Nu să interzicem.
Copiii, încă de când sunt prunci, vor să încerce pe pielea lor viața. Din acest motiv parentingul este atât de greu. Aici vă dau un exemplu simplu: Anya avea mai puțin de 2 ani și eram în vizită la cineva care avea un calorifer electric. I-am spus să nu pună mâna pe el că o va frige. Care a fost primul lucru pe care l-a făcut? Ghiciți? A pus mâna pe calorifer. Asta e măreția și chinul parentingului: noi, părinții, avem deja experiența și încercăm, cu ajutorul ei, să ne creștem copiii. Însă, omul este plămădit să fie independent și să învețe din propria lui experiență. Și atunci, nevoia copilului de a încerca viața pe propria piele se bate cu nevoia noastră de a-l proteja, noi știind deja ce consecințe au faptele lui. Uneori ne iese, alteori nu. Dar chiar și atunci când nu ne iese, dacă viața copilului nu este în pericol, trebuie să fim prezenți și să îi susținem prin înțelegere și acceptare, prin sfaturi calme și prin a-i lăsa să experimenteze singuri viața,

 » sursa: www.qbebe.ro