Cum s-a prăbuşit economia României: Dispariţia fabricilor, uzinelor şi a milioane de locuri de muncă. Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis!
5 min read
În ţara noastră erau o mulţime de fabrici şi uzine în care se lucra la foc continuu. Românii nu se plângeau de lipsa locurilor de muncă, iar economia era înfloritoare.
Ce s-a ales de brandurile Iaşiului
Lactis, Unirea, Avicola, Zimbru sau Ţigarete sunt istorie. Doar doi coloşi industriali au supravieţuit. Procesul dur de selecţie capitalist a pus la pământ coloşi industriali cu zeci de mii de angajaţi şi cifre de afaceri ameţitoare. Coloşi precum Fortus, Tepro, Nicolina sau Terom au fost devalizaţi, însă, după 1990 prin privatizări defectuoase sau rău-intenţionate. Până în acest moment, în ciuda multiplelor anchete declanşate de procurori, niciuna dintre uriaşele ţepe economice trase la Iaşi nu s-a terminat cu condamnări penale. Fabrica de Ţigarete este exemplul cel mai trist al decăderii industriei la Iaşi
Fabrica clujeană Ursus, unde se producea berea îndrăgită în toată ţara, s-a transformat în complex imobiliar
Fabrica de bere „Ursus“, unul dintre simbolurile oraşului, şi-a închis porţile în 2010, la câţiva ani după ce a fost cumpărată de un gigant mondial SAB Miller. Compania a demolat clădirile şi a vândut terenul ginerelui lui Ioan Rus, care va construi aici locuinţe şi birouri. Bazele fabricii Ursus au fost puse din 1878 şi în deceniile ce au urmat la Cluj s-a aflat unul dintre cei mai importanţi producători de bere din ţară până în 2010, când proprietarul, compania SABMiller, a decis oprirea producţiei şi transferarea acesteia la Buzău şi Braşov sau Timişoara. La trei ani de la închiderea producţiei, fabrica a fost demolată şi cazanele uriaşe de bere au fost mutate. Anul acesta, terenul de circa un hectar a fost vândut unui om de afaceri local, Vasile Puşcaş, ginerele lui Ioan Rus. Pe teren a fost obţinut un certificat de urbanism în act se arată că în zonă se poate construi un ansamblu mixt, rezidenţial, de comerţ şi servicii. Ansamblul este împărţit în 4 imobile dintre care cel mai înalt are 10 etaje. De asemenea, se pot ridica două clădiri de 8 şi 6 etaje, plus un imobil cu subsol, demisol şi parter.
Industria Timişoarei, de la înflorirea din imperiul Austro-Ungar, intreprinderile comuniste, la şmecheriile din democraţia originală
În ciuda tranformărilor care au cuprins România după 1989, Timişoara a rămas unul din oraşele care s-au adaptat foarte bine noilor cerinţe. Industrializarea Timişoarei a început în perioada autro-ungară. Prima fabrică a fost înfiinţată imediat după eliberarea Banatului de sub dominaţia otomană, în 1718. Este vorba de cea mai veche fabrică de bere de pe teritoriul de azi al României. În 1728 se înfiinţează fabrica de tutun, iar apoi se deschid fabrici din toate ramurile. Toate se ridicau pe malurile canalului Bega, pentru că transportul produselor se făcea pe apă.
Fără strategii de marketing şi cu multe slujbe sociale, aşa îşi duceau zilele fabricile bistriţene
Unele dintre fabricile bistriţene fondate în perioada interbelică încă mai sunt în picioare, reuşind chiar să se impună pe piaţă. Potrivit economiştilor însă situaţia de atunci nu semăna deloc cu ce se întâmplă astăzi. Înainte de Revoluţie nu existau strategii de marketing, producţia era „exagerată”, iar slujbele sociale reprezentau o parte importantă din industrie. Produse proaste, slabe calitativ, vândute în multe cazuri mult sub costurile de producţie şi o lipsă totală de interes faţă de tot ce este legat de piaţă, aşa descrie analistul Cristian Munthiu industria bistriţeană.
Mândreţea judeţului, „ideală pentru showroom“. Integrata şi Fabrica de Pepsi de la Ovidiu
Fabrici vestite pentru producţia lor, mii de oameni angajaţi care îşi întreţineau familiile şi produse care făceau faima României la export, aşa arăta industria Constanţei. Acum, multe dintre ele nu mai sunt decât o afacere imobiliară. Unele au fost salvate la privatizare de foştii directori, cum este cazul fabricii de pâine Dobrogea sau al celei de ulei Argus. Altele au fost vândute unor magnaţi care continuă activitatea obiectivului, cum este Şantierul Naval Constanţa, cumpărat de Gheorghe Bosînceanu.
Cum s-a prăbuşit platforma chimică Săvineşti, colosul industrial unde lucrau peste 10.000 de nemţeni
Activitatea industrială de la Săvineşti asigura traiul pentru circa o treime din populaţia municipiului Piatra Neamţ. Combinatul de fire şi fibre sintetice (CFS), Azochim şi Institutul de Cercetare erau mândria judeţului. Platforma chimică de la Săvineşti a fost în anii de dinainte de revoluţie, şi chiar o perioadă bună după 1990 drept unitate etalon a economiei nemţene. Aici se produceau fire şi fibre sintetice (la Fibrex), îngrăşăminte chimice (Azochim), exista un institute de cercetare de elită în domeniu (ICEFS) şi un parc industrial bine dezvoltat cu utilităţi pentru toate activităţile de pe platformă. Mai bine de 10.000 de nemţeni, mare parte locuitori din Piatra Neamţ, făceau naveta zi de zi, produsele fabricilor asigurând resurse în economia naţională şi pentru export.
Mărirea şi declinul industriei în Hunedoara
Ce soartă au avut după 1990 cele mai mari întreprinderi din judeţ. În urmă cu jumătate de secol, judeţul Hunedoara era unul dintre cele mai industrializate județe ale ţării, iar principalele oraşe hunedorene îşi bazau economia pe întreprinderile mari, din industria siderurgică şi minieră. Municipiul Hunedoara s-a apropiat înainte de 1989 de cifra de 100.000 de locuitori. „Aproape 50.000 de oameni lucrau în combinatul siderurgic al Hunedoarei şi în ICSH (Întreprinderea de Construcţii Siderurgice Hunedoara)”, spunea cu mândrie Viorel Răceanu, fost primar al Hunedoarei în anii 1960 – 1970.
Colosul din Tulcea – Întreprinderea de Pescuit Oceanic: 82 de nave pe care lucrau 6.000 de navigatori
La Tulcea, căderea comunismului a însemnat şi prăbuşirea industriei din acest colţ de ţară. Mândria zonei a fost Întreprinderea de Pescuit Oceanic din care acum nu a mai rămas nimic. Colonelul în rezervă Nicolae Zărnescu, care timp de patru ani a fost locţiitorul şefului Securităţii la Tulcea, ne-a vorbit despre vremurile bune ale acestui oraş. Era anul 1986 şi Zărnescu lucra în contraspionajul românesc. La un moment dat, a fost chemat la Bucureşti şi i s-a spus: „Te mutăm la Tulcea!“.
Confecţia Râmnicu Sărat şi Foresta Nehoiu,
