Cum să îți ajuți copilul să trimită Moșului cea mai frumoasă scrisoare
2 min read Potrivit rezultatelor unui sondaj de opinie realizat pe un eșantion de 4.792 de copii din clasele primare până la liceu, desfășurat în vara anului 2020, elevii resimt perioada de izolare într-un mod previzibil: sunt plictisiți, obosiți, triști, anxioși și unii chiar furioși.
Tocmai de aceea, este mai important ca oricând să fii aproape de micuțul tău, să îl susții, să diversificați activitățile, să ieșiți afară, în natură, chiar dacă e iarnă.
Venim cu câteva sugestii pentru a spori starea de fericire a copilului tău prin întocmirea unei liste de dorințe adresate lui Moș Crăciun. Până la urmă, oricum va trebui ca acest moș să ajungă și la casa voastră, iar așteptarea poate deveni chiar una mult mai frumoasă și palpitantă dacă adaugi puțin mister, mult entuziasm și nerăbdare.
Alegerea unor jucării simple
Copiii iubesc gadget-urile, doar fac parte din generația nomazilor digitali, „millennials”, însă depinde doar de tine cum controlezi relația lui cu lumea virtuală. Încearcă să îl deconectezi de la device-uri după terminarea orelor, să îl implici în activități de rutină, cum ar fi pregătirea mesei, cumpărături, curățenie.
Nu face greșeala ca sub brad să așezi un model de tabletă sau de smartphone mai performant. Va avea timp de toate acestea mai târziu, fără ca tu să mai ai un cuvânt de spus, căci își va manifesta la maximum independența.
Încurajează-l să ceară Moșului lucruri simple. Dacă e fetiță, poate niște papusi frumoase, dacă e băiețel, roboți și mașini, iar indiferent de gen, jocuri de tip puzzle sau lego. Cu ajutorul jucăriilor simple, copiii își vor asuma jocuri de rol, vor mânui mai bine obiecte, vor dobândi cunoștințe noi despre ceea ce îi înconjoară și, încă și mai important, se vor relaxa și își vor ocupa timpul cu ceva util. Detalii aici.