Dan Dungaciu: Ce se întâmplă în America, pe ecranul mare al lumii, arată o Americă şubrezită în raport cu sarcinile pe care le va avea. E foarte greu să mai dai lecţii de democraţie, cel puţin pe termen scurt

2 min read
Dan Dungaciu: Ce se întâmplă în America, pe ecranul mare al lumii, arată o Americă şubrezită în raport cu sarcinile pe care le va avea. E foarte greu să mai dai lecţii de democraţie, cel puţin pe termen scurt

Ceea ce s-a întâmplat în America arată că țara este șubrezită și îi slăbesc autoritatea morală, consideră profesorul Dan Dungaciu, analist de politică externă.
„Ce se întâmplă în America, pe ecranul mare al lumii, arată o Americă şubrezită în raport cu sarcinile pe care le va avea. E foarte greu să mai dai lecţii de democraţie, cel puţin pe termen scurt, inclusiv statelor din fosta URSS”, a declarat Dungaciu pentru Agerpres.
În acest context, apreciază el, „este foarte greu să mai ai aceeaşi autoritate morală, incontestabilă, pe care ai avut-o până acum”.
„E foarte greu după acest episod ca domnul Biden să vorbească ca şi cum acest episod n-ar fi existat. Deci, din această perspectivă, riscul ca Occidentul şi America să piardă autoritatea morală este real. Şi în momentul în care nu mai ai autoritate morală, lucrurile devin foarte complicate, pentru că URSS-ul nu s-a prăbuşit pentru că a tras cineva cu puşca împotriva lui. URSS-ul s-a prăbuşit pentru că a fost implozie, nimeni nu mai credea în sistemul ăla, nici din afara lui, nici din interiorul lui”, spune Dungaciu.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
Analistul consideră că „în confruntarea globală, America şi Occidentul ies foarte prost din această poveste şi şubrezite în redesenarea strategică care stă să vină începând cu 2021”.
Despre incidentele de miercuri, Dungaciu spune că trebuie privite în context și că nu poate fi vorba de o tentativă de lovitură de stat.
„Ceea ce am văzut ieri nu este un episod singular întâmplat într-o Americă pacificată şi pacifică. Este un episod care vine după şase luni în care, din nefericire, violenţa stradală a fost parte inclusiv a jocului politic (…),

 » sursa: www.r3media.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.