Dan Tănasă: Klaus Iohannis trebuie suspendat! Din președinte a devenit bufon

În loc să cinstească memoria luptătorilor anticomuniști din România, Ministerul de Interne ocupă ilegal casa familiei Arnăuțoiu din Nucșoara. Clădirea, care a fost transformată în anul 1949 în sediul Miliției, nu a fost retrocedată nici acum urmașilor fraților Arnăuțoiu, aici funcționând în prezent sediul poliției din localitate. Deputatul AUR Dan Tănasă consideră că acest fapt este revoltător și a solicitat în acest sens un punct de vedere din partea ministrului de Interne, Lucian Bode.

Rezistenţa anticomunistă armată din România a fost un fenomen istoric care s-a derulat începând cu intrarea unităţilor militare sovietice în România, în anul 1944. Ea este de la bun început expresia confruntării dintre două lumi, două sisteme politice, culturale şi etice, mai exact între o lume românească remanent democratică după 1944 şi una comunistă, străină, totalitară.

         Toma Arnăuțoiu a fost unul dintre cei mai cunoscuți partizani anticomuniști. Povestea lui de viață este impresionantă, având o importantă carieră militară, fiind absolvent al Școlii de Ofițeri de Cavalerie „Regele Ferdinand I” și al celei de ofițeri. A fost trimis pe front în 1944, în războiul contra Germaniei naziste, unde a și fost rănit. După instaurarea regimului comunist, a fost unul dintre organizatorii rezistenței din munți.

         Toma Arnăuțoiu a crezut în lupta lui împotriva regimului comunist, considerând că doar prin luptă el și haiducii lui pot să scape România din ghearele urgiei ce avea să vină. În 1949, alături de Gheorghe Arsenescu, a organizat grupul de rezistență anticomunistă armată de la Nucșoara, cunoscut sub numele de „Haiducii Muscelului”.

 În acest context, domnule Ministru, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

  1. Dacă în comuna Nucșoara, județul Argeș funcționează în prezent un post de poliție comunal în clădirea care a fost anterior casa fraților Arnăuțoiu?
  2. Dacă au fost depuse până în prezent cereri de retrocedare de către urmașii proprietarilor clădirii iar în caz afirmativ care este stadiul acestora?
  3. Dacă este posibilă amenajarea spațiului menționat anterior pentru transformarea sa într-un imobil muzeal/memorialistic dedicat românilor din Nucșoara care au fost implicați în mișcarea de rezistență anticomunistă din zona munților Făgăraș?