Deputații AUR de Iași solicită Ministerului Culturii să adopte măsuri menite să asigure protecția și conservarea sitului arheologic din Vânători-Neamț

2 min read

Deputații AUR de Iași, Mihail Albișteanu și Cristian Ivănuță, solicită Ministerului Culturii să adopte măsuri menite să asigure protecția și conservarea sitului arheologic din Vânători-Neamț, care, potrivit specialiștilor, poate fi considerat cea mai veche exploatare a unei surse de apă sărată pe teritoriul european.

„Analizele chimice efectuate asupra apei arată că nivelul de salinitate a apelor din această zonă este de șase ori mai mare decât nivelul de salinitate a mărilor sau a oceanelor. Acest sit arheologic, loc unic în Europa cu o vechime de aproximativ 8000 de ani, reprezintă o remarcabilă operă a istoriei, prezentând o importanță deosebită pentru patrimoniul cultural european”, au precizat cei doi parlamentari.

Situl arheologic din Vânători-Neamț cuprinde cel mai vechi izvor de apă sărată din zona Europei

Deputații au remarcat că, în ciuda importanței sale situl arheologic a fost expus constant unor acte de vandalism- spre exemplu, acum doi ani în zonă au fost depozitate deşeuri, iar în prezent, situl se află din nou în pericol. Vasile Diaconu, directorul Secţiei Muzeale Târgu Neamt, a tras un semnal de alarmă:

„Situl arheologic, care este şi monument istoric, de la Lunca-Poiana Slatinei, este din nou supus distrugerii, prin exploatarea forestieră. Utilajele grele au depozitat o parte din lemn chiar pe sit. La suprafaţă pot fi observate deja materiale arheologice. În plus, situl este şi într-o zonă protejată, fiind parte din Parcul Natural Vânători-Neamţ“, a spus Diaconu, potrivit Adevărul.

În acest context, deputații Mihai Albișteanu și Cristian Ivănuță solicită Ministerului Culturii să adopte o serie de măsuri eficiente menite să asigure protecția și conservarea sa.

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.