Despre reincarnare

2 min read
Despre reincarnare

M-a rugat un tânăr să-mi spun părerea despre reîncarnare și despre ideea de karma…
Opinia mea nu poate fi alta decât dogma Bisericii. Prin urmare, părerea mea personală se întemeiază pe Adevărul revelat, nu pe interpretările fantasmagorice ale unora care răstălmăcesc, spre a lor pierzare, învățăturile Domnului și ale Sf. Părinți…
Sunt absolut convins că nu există reîncarnare; dacă pe alte subiecte putem avea incertitudini, pe acest subiect nu am dubii…
Este o certitudine că sufletele își au obârșia din Dumnezeu, iar prin actul procreării primim trup din trupurile părinților, iar după moarte urmează Judecata lui Dumnezeu și așezarea în Rai sau în Iad a sufletelor potrivit cu viața pe care a avut-o fiecare pe Pământ…
Şi precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie Judecata. (Evrei cap.9, 27)
Singura reîncarnare posibilă este aceea că retrăim și viața copiilor și a nepoților noștri, iar noi suntem rezultatul genetic al generațiilor anterioare (ale moșilor și strămoșilor noștri) prin genele care se transmit ereditar de la o generație la alta.
Primim de la părinți 46 de cromozomi (23 de la mamă, 23 de la tată) și la rândul nostru dăm mai departe 23 de cromozomi copiiilor noștri. Sexul se decide în urma cromozomilor XX (feminin) sau XY (masculin). Toți avem cromozomul X, lipsa acestuia ar fi incompatibilă cu viața, mama fiind cea care prin adăugarea unui cromozom X, naște un copil de sex feminin… și masculin dacă avem combinația XY, cu Y de la tată…
D. p. d. v. creștin, karma este soarta care nu este implacabilă, ci este rezultatul acțiunilor și reacțiunilor noastre, deci este o rezultantă care poate să se modifice în funcție de opțiunile noastre cotidiene și de toate interacțiunile pe verticala și pe orizontala vieții…
Dacă ne așezăm sub Pronie și colaborăm cu Dumnezeirea avem un destin binecuvântat cu finalități previzibile…

 » sursa: www.crestinortodox.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.