Discuţiile despre includerea sitului Roşia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO au fost reprogramate
2 min readDistribuie acest articol!
Discuţiile privind includerea sitului Roşia Montană în Patrimoniul Mondial, care urmau să aibă loc duminică, la Fuzhou, China, unde este reunit Comitetul UNESCO, au fost reprogramate. Întâlnirea a fost întreruptă de Tian Xuejun, vice-ministru chinez al Educaţiei şi preşedinte al Comisiei Naţionale Chineze pentru UNESCO.
Oficialii români sunt încrezători că situl din România va fi protejat de UNESCO.
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, anunţa săptămâna trecută că dosarul Roşia Montană poate fi aprobat în proporţie de 99%. “Se cam ştie care e cursul aceste integrări în patrimoniul internaţional UNESCO. Vorbim de parafare, practic trebuie oficializată această integrare, nu există acolo anumite dubii dacă ar trebui sau nu integrat în patrimoniul internaţional UNESCO din partea lor”, a spus el.
Şi vicepremierul Dan Barna a afirmat că este foarte încrezător că Roşia Montană va deveni monument protejat UNESCO, la finalul acestei veri.
Dan Barna a fost întrebat duminică, în cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima TV, dacă premierul Florin Cîţu va retrage Roşia Montana de pe lista UNESCO. “Poziţia este una foarte clară, reprezentanţii noştri în şedinţă au un mandat foarte clar de susţinere a listării Roşia Montană la UNESCO şi eu cred că până la finalul acestei zile vom avea această veste bună că Roşia Montană devine un obiectiv de patrimoniu UNESCO”, a explicat Dan Barna.
Duminică, situri culturale din China, India, Iran şi Spania au fost fost incluse în Lista Patrimoniului Mondial: oraşul Quanzhou, China, Templul Ramappa, India, Calea ferată trans-iraniană, promenada Paseo del Prado and Buen Retiro, Spania.
Candidaturile dosarelor la UNESCO vor fi discutate până în 28 iulie.
Distribuie acest articol!