Eliminarea lui Orban va trimite parte din electoratul liberal la AUR
2 min readDistribuie acest articol!
PNL este PDL iar Orban, ultimul liberal din conducere a fost deja ejectat. Acesta nu mai are nici o șansă să își mențină puterea în partid, a pierdut deoarece nu este bun la combinații. Nu e Cîțu un geniu, dar toată viața lui a fost o marionetă și astăzi sistemul are nevoie de una.
Sigur că de aici începe decăderea totală a PNL deoarece cei care au distrus PDL pur și simplu nu sunt buni la altceva, sunt precum termitele: mănâncă tot, nici de o sămânță nu mai lasă.
Trădarea la liberali e literă de lege, după ce le-a dat la toți poziții și funcții, inclusiv lui Rareș Bogdan, Ludovic Orban a fost părăsit. Așa este, Rareș Bogdan nu este doar mincinos, vă amintiți de promisiunea că va tăia pensiile speciale, dar este și un trădător, căci sub șefia lui Orban a primit un post de europarlamentar, post plătit cu zeci de mii de euro anual.
Dar la PNL nu a mai rămas nimic de dreapta, nimic liberal, acolo totul este deja numai PDL, un grup infracțional organizat de pe vremea lui Traian Băsescu și care astăzi revine în față, s-au săturat să tragă sforile dar să stea ascunși, se doresc pe față, vizibili, prostia și fudulia nu le permite să stea la fund.
Coldea este fericit, Băsescu este fericit, Blaga este fericit, toată gașca este fericită.
Dar electoratul de dreapta este total nemulțumit, deja acesta se reorientează către singurul partid de dreapta de pe scena politică: AUR.
Deși în formare, trendul partidului AUR este unul ascedent și vorbim de un partid cu un lider care se ține de cuvânt și care este un bun organizator: George Simion.
La AUR situația stă puțin altfel: George este un lider, un om cu calități înăscute, spre deosebire de Orban sau Cîțu care sunt numiți, dar fără autoritatea de a conduce sau a fi recunoscuți. George a reușit să ducă un partid în parlament, chiar cu un scor extraordinar, Cîțu și Orban au fost cărați în politică de alții.
Ori electoratul știe să deosebească grâul de neghină, ori AUR este grâul iar PNL a devenit neghina.
Vrei dreapta națională? Atunci deja ești în zona de votanți AUR, căci PNL are categoric o doctrină antinațională, globalistă, în care românii nu mai contează ci marile corporații străine.
Sursa 4media.info
Distribuie acest articol!