Grindeanu l-a făcut mincinos pe Nicolae Ciucă – 60m.ro

2 min read
Grindeanu l-a făcut mincinos pe Nicolae Ciucă – 60m.ro

Distribuie acest articol!Vicepremierul Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor, a făcut o gafă, joi, în conferinţa de presă susţinută alături de premierul Nicole Ciucă, la sediul Consiliului Judeţean Dolj, unde vorbea despre importanţa contractului de modernizare şi extindere a Aeroportului din Craiova. ”Domnul prim-ministru a minţit.. ăăă..a amintit şi de vizita noastră pe tronsonul II al drumului expres Piteşti -Craiova”, a spus Grindeanu.”De asemenea, dl. prim-ministru a minţit, ăăă, a amintit şi de vizita noastră pe tronsonul II al drumului expres Piteşti Craiova. Suntem optimişti că în prima jumătate a acestui an tronsonul II va fi dat în folosinţă”, a spus ministrul Transporturilor, precizând că speră ca mobilizarea constructorului, care e acelaşi pe etronsoanele doi, trei şi patru, să se menţină. ”La tronsonul unu nu este un ritm care să ne mulţumească”, a menţionat Sorin Grindeanu. Premierul Nicolae Ciucă afirmase că a înţeles relevanţa acestui proiect prin care se modernizează şi se măreşte capacitatea aeroportului din Craiova. ”Nu cred că trebuie să insist pe ceea ce înseamnă economia de trafic al pasagerilor, în regiune, legăturile şi conexiunile cu ţara şi cu celelalte ţări din Europa, este cât se poate de clar că era nevoie de această modernizare. Faptul că s-a reuşit ca proiectul să fie susţinut din fonduri europene, aproximativ 400 de milioane sunt bani europeni este de asemenea importantă”, a afirmat prim-ministrul. Distribuie acest articol!

 » sursa: www.60m.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.